Sute de legumicultori din județul Buzău așteaptă ajutor de la stat. Este vorba despre cei care cultivă tomate în spații protejate dar și de buzoienii care cultivă usturoi. Sute de cereri pentru acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul celor două programe derulate la nivel national au fost déjà depuse la Direcția Agricolă Buzău.
Cosmin Florea, director DADR Buzău
”În această perioadă Direcția pentru Agricultură Județeană Buzău derulează schemele de ajutoare de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, pentru care au fost depuse până în prezent un numar de 550 de cereri, și pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi, program accesat de un număr de 60 de producători agricoli din Județul Buzău”, spune Cosmin Florea.
Specialiștii instituției continuă în acestezile verificările pe teren în baza notificărilor scrise transmise de beneficiari. Până în prezent, un număr de 20 de producători agricoli sunt prezenți cu tomatele din producția proprie în piețele agroalimentare din județ.
Reamintim producătorilor agricoli interesați că depunerea cererilor pentru accesarea celor două ajutoare de minimis se poate face până la data de 15 mai 2020.
Autor: Marilena Dinu