CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

Vremea va deveni caldă în perioada următoare, iar temperaturile medii diurne vor ajunge și la 29 de grade Celsius în Banat, Muntenia și Oltenia, în timp ce la nivel de precipitații acestea vor fi sub formă de averse aproape în fiecare zi a intervalului 24 – 27 mai, în aproape toate regiunile, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) publicată luni, valabilă pentru perioada 22 mai – 4 iunie 2017.

În Banat, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 24 de grade, apoi va scădea cu aproximativ 4 grade. Din data de 28 mai vremea se va încălzi, astfel încât, în primele zile din luna iunie, se va ajunge la o medie a temperaturilor diurne de 28 — 29 de grade (peste mediile climatologice specifice perioadei). Temperaturile nocturne vor fi relativ constante până în ziua de 25 mai și vor avea o medie de 12 — 13 grade. Ulterior, până la sfârșitul primei săptămâni, acestea vor scădea și vor ajunge la 9 grade. În cea de-a doua săptămână, minimele termice vor fi în creștere, iar în ultimele zile de prognoză, media lor va depăși 14 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse și mai intense în intervalul 24 — 26 mai.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLĂ. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV

În Crișana, în primele zile de prognoză, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 24 de grade. Între 25 și 27 mai se va răci, până la o medie a maximelor de 19 — 20 de grade, apoi se va încălzi, astfel la început de iunie, media acestora va depăși 27 de grade. Media temperaturile minime va scădea ușor și treptat, de la 11 — 12 grade în prima dimineață, până la 8 grade în data de 28 mai. În cea de-a doua săptămână se va resimți o încălzire și pe parcursul nopților și se va ajunge, la sfârșitul intervalului de prognoză, la o medie a valorilor nocturne de 14 grade. Temporar, vor fi averse, îndeosebi în prima săptămână de prognoză, iar în intervalul 24 — 26 mai se vor înregistra și cantități mai importante de apă.

AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PREȚURI

- Publicitate -

În Transilvania, în prima săptămână de prognoză, media maximelor diurne va avea valori între 22 de grade în primele zile și 17 grade, în zilele de 25 și de 26 mai. În cea de-a doua săptămână se va încălzi treptat, iar spre final se vor atinge medii de 26 — 27 de grade, mai ridicate decât în mod normal la această dată. Temperaturile diurne vor oscila între 6 — 7 grade (la începutul și la mijlocul intervalului de prognoză) și 11 — 12 grade (în ultimele zile). Probabilitatea pentru averse va fi ridicată în fiecare zi, iar în intervalul 24 — 28 mai acestea vor apărea mai frecvent și vor fi mai intense.

AGRO-TV.RO ȘI-A TRIPLAT AUDIENȚA ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2017

În Maramureș, la începutul intervalului, temperaturile maxime vor avea o medie de 23 de grade. Până în data de 25 mai, se va răcori, iar media va ajunge la 18 grade, după care se va resimți o nouă creștere a valorilor termice, a căror medie va ajunge să depășească 26 de grade, după data de 1 iunie. Minimele termice vor avea, în prima săptămână, valori medii între 7 și 12 grade, pentru ca, în cea de-a doua săptămână, să crească spre 13 — 14 grade. Temporar, vor fi averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în intervalul 24 — 27 mai.

În zona Moldovei, până la jumătatea primei săptămâni de prognoză, mediile temperaturilor maxime vor fi de 20 — 23 de grade, iar cele ale minimelor, de 9 — 12 grade. Vremea se va răci în intervalul 25 — 27 mai, astfel încât media temperaturilor maxime nu va depăși 18 — 19 grade, pentru ca ulterior, începând cu data de 28 mai, vremea să intra într-un proces de încălzire. Astfel, mediile temperaturilor maxime vor crește de la 20 — 22 de grade, până spre 24 — 26 și chiar 28 de grade, în primele zile ale lunii iunie. Mediile temperaturilor nocturne nu vor avea variații semnificative, acestea urmând a oscila, în general, între 10 și 14 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor, cu totul izolat posibil însemnate cantitativ, va fi mai ridicată în perioada 24 — 28 mai.
În Dobrogea, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologic specifice pentru această regiune în perioada 22 — 28 mai, când media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea a minimelor va fi de 10 — 12 grade. Din data de 29 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire ușoară și treptată de la valori medii diurne de 21 — 22 de grade, până la 23 — 25 de grade, în special în perioada 1 — 3 iunie. De asemenea, vor crește treptat și mediile temperaturilor minime, de la 12 — 13 grade, până spre 14 — 16 grade, spre sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată la începutul intervalului, apoi în special în perioada 25 — 29 mai, pentru ca ulterior, doar trecător și pe arii restrânse în timpul după-amiezelor, să fie condiții pentru ploi de scurtă durată.

În Muntenia, în intervalul 22 — 25 mai, regimul termic nu va avea variații semnificative, mediile temperaturilor maxime urmând să fie de 22 — 24 de grade. Vremea se va răci în perioada 26 — 28 mai, astfel încât media temperaturilor maxime să fie de 20 — 21 de grade. Începând din data de 29 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire, plecând de la valori maxime medii de 22 — 24 de grade spre 28 — 29 de grade la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Mediile minimelor vor crește ușor și treptat, de la 10 — 11 grade, în prima săptămână, până spre 12 — 14 grade, posibil chiar 16 grade la sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată la începutul intervalului de prognoză și, din nou, în perioada 25 — 28 mai.

În zona Olteniei, în intervalul 22 — 27 mai, media temperaturilor maxime va fi de 22 — 24 de grade, valori mai coborâte, în jurul a 20 de grade, urmând a se înregistra în data 26 mai. Începând din 28 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, ce se va concretiza printr-o medie regională a temperaturilor maxime de 24 — 26 de grade, până la 28 — 29 de grade spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Minimele nocturne nu se vor modifica semnificativ în perioada 22 — 29 mai, urmând a se încadra între 10 și 12 grade. În a doua săptămână de prognoză și acestea vor crește treptat, de la 11 — 12 grade spre 13 — 15 grade, la sfârșitul perioadei de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în perioada 22 — 30 mai.

La munte, la începutul intervalului, media temperaturilor maxime va fi de 13 — 15 grade, iar a celor minime de 4 — 6 grade. În perioada 25 — 27 mai, vremea se va răci, până spre medii ale maximelor în jur de 9 grade și de două grade ale celor minime. În a doua săptămână de prognoză, vremea va deveni caldă, cu medii ale valorilor diurne de temperatură de 17 — 18 grade și minime de 8 — 10 grade, la început de iunie. Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în cea mai mare parte a intervalului, dar aversele vor fi pe arii mai extinse și, posibil, mai însemnate cantitativ în intervalul 24 — 28 mai.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole