Rotația culturilor este o practică agricolă străveche, care constă în schimbarea anuală a locului de cultivare a diferitelor tipuri de legume, în beneficiul plantelor, dar și al solului. Respectând câteva reguli simple, această tehnică nu doar că sporește producția, dar reduce și cheltuielile pentru întreținerea culturilor.
Rotația culturilor legumicole – beneficii
Prin rotația culturilor făcută corect se poate diminua atacul bolilor și dăunătorilor care pun în pericol producțiile. Cultivarea timp de mai mulți ani a acelorași specii sau a speciilor înrudite, pe aceeași parcelă de pământ, duce la răspândirea masivă a bolilor și dăunătorilor specifici acelor plante. Astfel, prin schimbarea constantă a locului de cultivare, se minimizează șansele ca acești factori de risc să persiste într-o anumită zonă.
Totodată, rotația culturilor contribuie la îmbunătățirea calității solului. Prin cultivarea plantelor cu cerințe nutriționale diferite, solul beneficiază de o distribuție echilibrată a nutrienților. Spre exemplu, anumite plante au nevoie de azot pentru a se dezvolta optim, în timp ce altele captează azotul din atmosferă și îl fixează în sol. Astfel, alternarea celor două tipuri de plante va da rezultate excepționale.
Această tehnică duce și la optimizarea resurselor financiare de care dispune un fermier, pentru că reduce dependența de inputuri precum îngrășămintele chimice sau pesticidele.
Principiile rotației culturilor
Pentru o rotație eficientă, trebuie să țineți cont de trei principii de bază:
- Diversificarea culturilor: Evitați cultivarea repetată a aceleiași culturi în aceeași zonă, pentru a reduce presiunea asupra solului și asupra plantelor.
- Gruparea culturilor: Se face în funcție de caracteristicile biologice ale plantelor și cerințele solului.
- Monitorizarea sănătății plantelor: Identificarea timpurie a problemelor poate preveni extinderea lor și poate permite ajustarea planului de rotație a culturilor.
Cum se face rotația culturilor de legume
Rotația culturilor implică schimbarea locului de cultivare a diferitelor plante în fiecare sezon. În primul rând, legumele trebuie în funcție de caracteristicile lor biologice. Astfel, avem patru mari grupe: culturi solanacee (tomate, ardei, vinete, cartofi), culturi leguminoase (mazăre, fasole, năut, linte), culturi din familia Brassicaceae (conopidă, varză, ridiche, napi, broccoli), culturi rădăcinoase/cu bulbi (morcov, țelină, păstârnac, pătrunjel, sfeclă roșie, ceapă, usturoi).
Pe baza acestei clasificări, se poate elabora un plan de rotație pe cel puțin trei ani, ținând cont de nevoile specifice ale fiecărei culturi.
Pentru combaterea buruienilor, se alternează culturile legumicole care lasă terenul mai îmburuienat (morcov, pătrunjel, mazăre, ceapă, usturoi) cu plante care au o masă foliară bine dezvoltată, cum ar fi vărzoasele, și care împiedică dezvoltarea buruienilor. La fel, culturile mari consumatoare de azot, cum ar fi plantele cu frunze (salată, spanac, varză) trebuie rotite cu plantele care captează azotul din aer și îl eliberează în sol, precum mazărea sau fasolea.
Numărul solelor incluse în rotație trebuie să fie egal cu numărul anilor de rotație. Terenul se împarte în patru sole egale, stabilindu-se culturile de bază care vor ocupa fiecare solă. Pe fiecare solă se plantează fie un singur tip de legumă, fie mai multe legume care au caracteristici, cerințe de sol și tehnologii de cultură asemănătoare. Apoi, poziția culturilor se schimbă de la an la an, în funcție de regulile amintite mai sus.
Exemplu: În anul I, avem următoarele parcele: Parcela 1 – mazăre, fasole; Parcela 2 – morcovi, țelină, pătrunjel, ceapă; Parcela 3 – tomate, ardei; Parcela 4 – varză, conopidă, ridichi. În anul II, parcelele își vor schimba locurile între ele astfel: legumele din Parcela 1 vor fi cultivate pe Parcela 2, cele de pe Parcela 2 pe Parcela 3, cele de pe Parcela 3 pe Parcela 4, iar legumele de pe Parcela 4 trec pe Parcela 1. Astfel, un ciclu complet de rotație durează patru ani.