Este notoriu mariajul nefericit dintre zootehnisti si regulile tot mai stricte de protectie a mediului. Orice crescatorie de animale trebuie sa aleaga o solutie practica si cat mai putin costisitoare pentru debarasarea dejectiilor rezultate din procesul tehnologic al exploatatiei, simultan cu valorificarea acestor reziduuri. Tema este cu atat mai importanta, cu cat, pe exercitiul bugetar 2021-2027 al Uniunii Europene, se discuta tot mai insistent despre introducerea conditionalitatii acordarii de fonduri europene in agricultura, doar daca 40 % din valoarea unui proiect va fi alocat investitiilor in prezervarea mediului si in solutii de sustenabilitate.
Tehnici uzuale
Tehnicile cele mai accesate in mod curent sunt depozitarea dejectiilor animaliere, procesarea in ferma sau aplicarea pe terenuri, sub forma de ingrasamant. Firesc, producatorii aleg metode diferite, esentiale in alegere fiind dotarile, bugetul, amplasamentul, marimea spatiului sau al efectivelor de animale. Perioadele de fertilizare locale sunt, de asemenea, determinante pentru folosirea dejectiilor in acest scop, iar chemarea spre economic si dotarea cu bun-simt practic reprezinta piese grele in angrenajul reconversiei.
Pentru transformarea in compost sau biogaz a dejectiilor nu sunt insa de ajuns calitatile de gospodar pur-sange, profitul obtinut din procesare fiind conditionat de o investitie prealabila serioasa. Dintre fermieri, unii se ascund dupa variante neeconomice, precum epurarea, fiind inca sustinuti financiar de Uniunea Europeana, dar cheltuielile fac operatia nerentabila, costul consumabilelor depasind uneori 5 euro/metru cub epurat. Ultimii si nu putini sunt cei ce abordeaza superficial depozitarea sau procesarea dejectiilor, ignorand masurile de prevenire a poluarii solului, aerului si apei.
Depozitarea
Apele de suprafata si subterane pot fi poluate prin amplasarea spatiilor de depozitare fara restrictii a gunoiului de grajd. Este unul dintre motivele pentru care, odata cu harta hidrografica, sa fie evaluat riscul afectarii locatiilor vecine si al poluarii depozitelor de furaje din propria exploatatie. Sunt normate limitele distantelor minime, ce urmeza a fi pastrate intre constructiile vecine si depozitele pentru dejectii, fermierii urmand sa-si clarifice problemele, prin monitorizarea ansamblurilor de productie, existente sau viitoare. Constructia unui astfel de depozit se amplaseaza in functie de directia din care bate vantul predominant.
Tehnicile principale disponibile pentru realizarea depozitarii dejectiilor lichide, in spatii din otel sau beton, insista asupra construirii unor recipiente care sa poata fi cu usurinta golite, pentru lucrarile de intretinere periodica. Dilutia dejectiilor si instabilitatea valorii fertilizante trebuie evitate. Stocarea efluentilor de la silozuri este recomandata la pachet cu cea a dejectiilor lichide, calculand (la proiectarea capacitatii de stocare) volumul efluentilor. Alta conditie importanta este rezistenta la impact termic, chimic, sau mecanic a depozitului, prin constructia unei fundatii stabile si a unor pereti rezistenti la coroziune, impermeabili.
Depozitarea dejectiilor lichide se face in corpuri construite din materiale corespunzatoare, etanse. La realizarea acestor spatii trebuie avuta in vedere capacitatea de depozitare, proiectata in functie de numarul animalelor. Pe langa reteaua hidrografica, sunt de urmarit (in)existenta padurilor in zona si asezarea obligatorie in apropierea terenurilor agricole. Atunci cand folosirea de ape uzate pentru irigatii este posibila, acestor ape trebuie sa li se asigure o dilutie (specifica fiecarei culturi) cu apa potabila, respectand perioadele si proportiile recomandate. Planul de Management al Reziduurilor, realizat de catre fermier in cadrul unitatii zootehnice, este util in decizia alegerii dozelor de ingrasamant organic, a locului si momentului cand acesta va fi imprastiat.
Gunoiul de grajd (balegarul solid) este inmagazinat in corpuri pentru depozitare cu baza din beton, pereti solizi si instalatie de colectare a efluentilor. Pardoseala din beton a platformelor, hidroizolata, trebuie inconjurata de pereti cu inaltimea de 2 metri. Cu o capacitate de stocare suficienta, platformele (asezate la cel putin 50 de metri distanta de locuinte sau surse de apa potabila) vor fi accesate prin drumuri de vizitare, construite obligatoriu. Gunoiul, inmagazinat si indesat, se acopera cu un strat de pamant de 15-20 centimetri grosime.
Dejectiile – combustibil pentru priza si boiler
Alaturi de compostare, transformarea in biogaz reprezinta unul dintre tratamentele cu rezultate administrativ-economice relevante, fiind produs in instalatii ce combina avantajele agricole cu productia de energie regenerabila si protectia mediului.
Biogazul este rezultat al procesului de fermentatie anaeroba, la care sunt supuse (cu ajutorul bacteriilor producatoare de metan) excrementele animalelor si mare parte dintre reziduurile organice, indeosebi cele continut de grasimi. Metanul, gaz inflamabil si inodor, are disponibilitate in distrugerea stratului de ozon, de douazeci de ori mai mare decat a dioxidului de carbon. Extrem de neavenit atmosferei (in stare bruta) dar supus procesului de combustie in instalatii specifice, metanul nu mai este daunator mediului.
Asa-numitul gaz de mlastina, biogazul eliberat in natura, indeosebi din celuloza, este similar gazului produs de fermentarea gunoiului menajer, in gropile de depozitare a acestuia. Compusii organici ai carbonului se gasesc si in substanta uscata din dejectiile animalelor.
Statiile de biogaz trateaza dejectiile solide si lichide ale animalelor, rezultate in industria alimentara. O mare cantitate din acest compus organic este transformata prin procesul de formare a biogazului intr-un amestec de dioxid de carbon, metan si fragmente nesemnificative din alte gaze. In dejectiile degazeificate lichide raman nutrientii, biogaz fiind denumit doar amestecul de metan cu dioxid de carbon.
Intr-un recipient de pre-procesare, biomasa este amestecata inaintea pomparii spre rezervorul de digestie. Aici, fermentarea (digestia) se produce vreme de doua-trei saptamani, la o temperatura de 35-52 grade Celsius. In jur de 50% din substanta uscata este transformata in biogaz, iar biomasa degazeificata este depozitata in rezervorul spre care este pompata. Nu trebuie omis amanuntul constantei volumului total al biomasei, in urma acestui proces, continutul de apa urcand spre 90%.
Utilizarea biogazului are diferite scopuri: produce energie electrica si termica intr-o unitate de congenerare, este supus combustiei in arzatoare de tip boiller pentru a produce caldura. Prin exceptie, este distribuit gospodariilor, cu ajutorul unor conducte grupate in retele de mici dimensiuni.
Unitatea de congenerare este formata dintr-un motor cuplat la un generator care produce energia electrica, iar caldura este recuperata prin racirea gazelor evacuate din motor si din sistemele de racire ale motorului. Unitatile standard de congenerare pentru biogaz produc uneori peste un MW. Unitatile de congenerare au dovedit, in ultimii ani, randament electric imbunatatit, dar dimensiunile unitatilor fac diferenta. Dintr-un metru cub de biogaz, cu 65% metan in compozitie, poate fi produsa energie electrica variabila (1,3kWh – 2,5kWh) si energie calorica (2,9 kWh – 4,2kWh).
Arzatoarele tip boiler pot fi alimentate cu biogaz, dupa modificari nesemnificative. Exista pe piata o gama variata de arzatoare-boiler pentru alimentare cu biogaz, cu putere termica ce porneste de la 100-200 kW, pana la cativa MW. Eficienta depaseste 90%, iar utilizarea biogazului cu un continut minimum de metan 65% poate sa genereze o putere termica de 6 kWh.
Unitatile de congenerare impun purificarea prealabila a biogazului, altfel hidrogenul sulfurat va reactiona cu oxigenul, in timpul combustiei, producand acidul sulfuric (coroziv puternic al motorului). Purificarea se poate produce prin mai multe mijloace, folosita frecvent fiind transbordarea biogazului printr-un recipient inchis, umplut cu dejectii lichide.
Aceasta operatiune este urmata de injectarea unor cantitati volumetrice mici de aer (4%) iar sulfura, retinuta de bacteriile sulfuroase din aer, nu va mai ramane in biogaz. In mod similar, caldura degajata poate fi folosita la incalzirea adaposturilor pentru animale sau a cladirilor rezidentiale, cu ajutorul unor sisteme locale de mici dimensiuni.
Statiile de compostare
Productia de compost (exceptie facand compostarea anaeroba), poate fi calificata modalitate de gestionare a dejectiilor semilichide, intr-o zooexploatatie. Supuse unei procesari aerobe, constand in amestecarea cu paie tocate, turba si alte reziduuri organice, dejectiile lichide si solide pot fi compostate.
Materialul malaxat este lasat astfel timp de trei luni, perioada in care este stropit cu dejectii proaspete, pentru stimularea procesului de fermentare. Rezultatul este descompunerea/reducerea carbohidratilor complecsi, produsilor si lipidelor in compusi simpli, urmand mineralizarea acestora. In general, debutul compostarii este marcat de procesele anaerobe desfasurate prin inocularea bacteriilor producatoare de metan, din dejectiile lichide rezultate intr-o statie de biogaz.
Procesul de fermentatie aeroba, insotit de o crestere a temperaturii, pana la 60 de grade, incepe in materialul amestecat cu paie. Temperatura scade, la sfarsitul acestui proces de transformare, iar materialul rezultat este amestecat si asezat pe o platforma de compost, fiind necesara o aerare de aproximativ 30 de zile.
Compostarea elibereaza, asemenea producerii biogazului, amoniac si cantitati mari de compusi ai azotului, periculosi pentru mediu. Tocmai de aceea, statiile de compostare trebuie sa fie un sistem inchis, cu posibilitatea colectarii amoniacului rezultat. Procesarea dejectiilor in statii de biogaz sau compostare face inofensivi majoritatea factorilor patogeni existenti in reziduurile neprelucrate. Pentru aceasta, directivele comunitare prevad ca statele membre sa puna bazele unor coduri de bune practici agricole.
Romania a transpus prevederile europene, inca din noiembrie 2005, aproband Codul de Bune Practici Agricole pentru protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati din surse ale domeniului agricol. Implementarea acestui Cod este obligatorie pentru fermierii cu fermele situate in zone vulnerabile la poluarea cu nitrati si voluntare pentru fermierii cu exploatatii amplasate in zone invulnerabile la nitrati. Codul face insa referire directa si generala la depozitarea gunoiului de grajd si la aplicarea ingrasamintelor pe terenuri.