De parcă nu aveau deja suficiente probleme, crescătorii de porci din România se simt complet abandonați de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Exploatațiile comerciale de suine cad pe capete din cauza pestei porcine africane, iar acum, pe lângă celelalte dificultăți cu care trebuie să se confrunte, crescătorii spun că nici despăgubirile care li se cuvin nu mai sunt plătite.
În cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu Larisa Ene și Adrian Balaban, doi proprietari de fermă aflați în această situație.
”O fermă din cadrul cooperativei noastre a fost infectată cu PPA pe 13 august. Conform deciziei Centrului Local de Combatere a Bolilor, în 90 de zile de la decizia de ucidere a animalelor, fermierii trebuie să-și primească despăgubirile. (…) De fiecare dată când am sunat la DSV-ul de care suntem arondați, ni s-a spus că dosarul a fost înaintat către București, iar de la București nu se întoarce nimic. Suntem cumva ai nimănui, și bătuți, și cu banii luați. Așteptăm să primim ceea ce ni se cuvine. Când vom primi, nu știm”, a precizat Adrian Balaban, medic veterinar și CEO al Cooperativei Siliştea Producţie Suine.
Se pare că nu lipsa banilor ar fi problema, pentru că mai există fonduri disponibile în bugetul ANSVSA pentru despăgubirea fermierilor. Crescătorii îi acuză însă pe funcționari de rea voință.
”Bugetul ANSVSA este diferit de bugetul Ministerului Agriculturii. Despăgubirile se plătesc din bugetul ANSVSA. Din fericire, ANSVSA mai are din bugetul preconizat pe anul acesta, se puteau face plățile pentru despăgubiri parțial, ca să nu se blocheze fluxul de numerar al celor afectați de pestă. Pur și simplu nu s-a vrut, pentru că n-au fost solicitate deschiderile la Ministerul de Finanțe din rea voință. (…) Au fost funcționari care au închis pur și simplu documentele în birourile dumnealor. Mie mi se pare că este o bătaie de joc față de noi, față de angajații noștri și de familiile lor, față de furnizorii noștri și nu ne creează decât prejudicii”, a subliniat Larisa Ene.
Potrivit ei, în loc ca ANSVSA să ia măsuri concrete și eficiente pentru combaterea PPA, greul a fost pus tot pe spatele exploatațiilor comerciale, care se confruntă cu din ce în ce mai multe controale, măsuri de bio-securitate și, implicit, costuri mai mari.
”S-au mărit controalele în ferme, avem mai multe fișe de control și controale peste controale în fermă, s-au cerut măsuri de bio-securitate în plus fără să conteze pe banii cui. Fermierul este obligat să scoată bani din buzunar după cum se gândește cineva la ANSVSA, dar acel cineva n-a stat decât să-și încaseze salariul, n-a făcut o fermă în viața lui să vadă cum este să scoată bani din buzunar. S-a dat voie să se importe purcei mici pe cod de abator și n-au fost verificați, ci s-au făcut plângeri tot fermierilor, de n-am dus la poliție să dăm cu subsemnatul. Au fost amendați fermierii și am ajuns la 1,153 milioane de capete ucise în 2021. Onor ANSVSA, cred că nu a mai avut nimeni o activitate atât de productivă precum cea de la momentul acesta. Acesta este rezultatul muncii dumnealor; cred că sunt foarte mândri când văd că au distrus un sector întreg. Efectiv ANSVSA-ul a îngropat sectorul acesta”, a mai precizat fermierul Larisa Ene.
Precizăm că încercările AGRO TV de a lua legătura cu Alexandru Nicolae Bociu, care exercită în prezent atribuțiile de președinte al ANSVSA, sau cu alți reprezentanți ai instituției pentru a explica această situație, au rămas fără răspuns.