Cum facem primul pas către un sol productiv

În încercarea noastră de a face articole cât mai educative, ne-am confruntat mereu cu întrebări simple și clare de la fermieri, de exemplu, de ce nu pH acid, ce înseamnă aciditatea hidrolitică dar și ce soluţii am pentru un sol alcalin. Vom încerca în articolul de azi să lămurim aceşti termeni, pe înţelesul tuturor.

Pe deoparte un sol sănătos înseamnă o fermă productivă și stabilă adică sustenabilitate pentru fermier dar pe de altă parte înseamnă şi protecţie pentru consumator.
Nu există tehnologie agricolă care să compenseze un sol dezechilibrat. De aceea, înainte de fertilizare, irigații sau tratamente, trebuie să înțelegem cum „respiră” solul și ce se întâmplă în interiorul lui.

Un sol echilibrat oferă hrană constantă, structură stabilă și o viață microbiologică activă. Cele mai importante trei elemente care definesc sănătatea solului sunt:

  1. pH-ul
  2. aciditatea hidrolitică
  3. capacitatea de schimb cationic (CSC)
  1. pH-ul solului – cheia echilibrului nutritiv

Despre pH, Prof Tabără spunea: “Atenţie, pH -ul este cea mai mare problemă a solurilor României , deloc înţeleasă şi tratată superficial de autorităţi şi specialişti!”

Dar să incepem cu cu inceputul . pH-ul arată cât de acid sau bazic este solul.
Este o scară de la 1 la 14, unde:

  • sub 6.8 = sol acid
  • între 6,8 și 7,2 = sol neutru
  • peste 7,2 = sol alcalin.

Când pH-ul scade, elementele nutritive se blochează: fosforul, calciul și magneziul devin greu accesibile, iar aluminiul (Al³⁺) devine toxic pentru rădăcini. Plantele cresc greu, rădăcinile sunt superficiale și sensibile la secetă. 

Cu alte cuvinte, această problemă ar trebui să fie prima urgenţă a fermierului pentru solul său. Să ajungă la un pH neutru.

Dar ce se întâmplă într-un sol cu pH neutru:

    • Elementele nutritive sunt complet disponibile: azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziul și microelementele (Fe, Zn, Mn, Cu) pot fi absorbite ușor(uitați-vă în diagrama Buckman & Brady cât de mult vă afectează, pH ul acid – fosfor blocat , azot levigat sau pierdut in atmosferă, potasiu blocat) .
    • Activitatea microbiană este maximă – bacteriile și ciupercile benefice transformă rapid materia organică în humus, eliberând nutrienți naturali.
    • Structura solului este stabilă – particulele de argilă și humus formează agregate stabile, care mențin aerul și apa la nivel optim.
    • Rădăcinile se dezvoltă în profunzime, ceea ce înseamnă o mai bună rezistență la secetă și la carențe temporare.
    • Rotația culturilor și fertilizarea devin mai eficiente, pentru că nutrienții adăugați sunt valorificați aproape integral. Impact economic major in bugetul fermierului
    • Metalele grele şi elementele toxice sunt în formă neasimilabilă de către plante
  • Producţiile sunt maxime şi constante

Cum facem primul pas către un sol productiv Advertorial sol productiv

 

De ce trebuie să fie dezideratul principal?

Un sol cu pH neutru este cel mai productiv, mai eficient și mai durabil.
Indiferent de cultură — grâu, porumb, floarea-soarelui sau legume — un pH echilibrat sau neutru:

  • maximizează efectul îngrășămintelor,
  • reduce necesarul de inputuri chimice,
  • menține fertilitatea naturală a solului pe termen lung
  • face solul sa “produca “ singur elementele nutritive

De aceea, corectarea pH-ului ar trebui să fie primul pas în orice program agronomic, înainte de fertilizare sau irigații.
Produse precum Terracalco 95, datorită conținutului foarte ridicat de calciu activ, nu doar neutralizează aciditatea, ci și contribuie la formarea unei structuri de sol afânate, aerate și fertile. 

Cum facem primul pas către un sol productiv Advertorial sol productiv

Recomandarea departamentului de Agricultura al Statelor Unite ale Americii cu privire la producții maxime si sol sănătos : pH neutru!

Cum facem primul pas către un sol productiv Advertorial sol productiv

Bine, am reuşit să ne transformăm solul şi să îl facem neutru. Este suficient?

Nu, nu este suficient. Cum ne dăm seama? Păi vedem că avem parcele cu pH uri neutre mai productive, cu o structură mai afânată, care reţin apă mai bine. Vine întrebarea” Păi nu ar trebui să fie toate solurile cu pH uri neutre la fel?” Şi răspunsul: ba da, dacă au o aciditate hidrolitică între 0 şi 1. Altfel nu.

Dar hai sa explic: 

  1. Aciditatea hidrolitică – aciditatea ascunsă a solului (aciditatea potentiala)

Uneori pH-ul pare în regulă, dar în sol există o „rezervă” de aciditate care continuă să lucreze în timp. Aceasta este aciditatea hidrolitică (Ah).

Ea măsoară ionii de hidrogen (H⁺) și aluminiu (Al³⁺) reținuți pe particulele de argilă și humus.

Aciditatea hidrolitică este o analiză totală, care nu ar trebui să lipsească din nici un buletin de analize. Este practic, legătura clară şi măsurabilă dintre partea chimică şi partea fizică a solului. Voi explica:

Legătura dintre structura compactă a solului și aciditatea hidrolitică ridicată

Un sol cu aciditate hidrolitică mare (Ah ridicată) este, de fapt, un sol „bolnav” din interior.
Chiar dacă pH-ul nu pare extrem de mic, acest tip de sol ascunde ioni acizi (H⁺ și Al³⁺) fixați pe particulele de argilă și humus. Am găsit astfel de rezultate ale Ah ridicate chiar în sole cu pH neutru. Dacă de exemplu, in ferma dumneavoastră, analizati acest parametru, veti observa ca solele in care valoarea acestuia este cea mai mică sunt solele cele mai bune, care vă dau cele mai bune rezultate an de an.
Acești ioni acizi determină o serie de procese care afectează direct structura solului.

Cum afectează aciditatea hidrolitică mare structura solului?

  1. Distruge agregatele stabile de sol
    Ionii de aluminiu (Al³⁺) neutralizează legăturile dintre particulele de argilă și humus.
    Rezultatul: solul își pierde structura granulară, devine lipicios când e umed și tare ca piatra când se usucă.
  2. Reduce conținutul de calciu schimbabil (Ca²⁺)
    Calciul este „liantul natural” care leagă particulele între ele și menține solul afânat.
    În solurile acide, aluminiul și hidrogenul înlocuiesc calciul în complexul de schimb cationic, ducând la:

    • tasare,
    • aerare slabă,
    • scăderea infiltrării apei.
  3. Încetinește activitatea biologică
    Bacteriile benefice și ciupercile micoriziene nu se dezvoltă în astfel de medii .
    Fără ele, materia organică se descompune greu, formând humus instabil și lipicios.
  4. Favorizează acumularea de aluminiu toxic
    În condiții de aciditate ridicată, aluminiul devine solubil și toxic pentru rădăcini.
    Acest efect agravează compactarea, pentru că plantele dezvoltă un sistem radicular superficial, incapabil să „lucreze” solul.

    Fenomen

    Efect direct

    Consecință agronomică

    Aciditate hidrolitică mare

    Pierdere de calciu, creștere a Al³⁺

    Structură instabilă

    Structură instabilă

    Tasare și aerare redusă

    Activitate biologică scăzută

    Activitate biologică scăzută

    Materie organică slab descompusă

    Producții slabe

    În timp, solul devine tot mai acid și tot mai compact, iar plantele răspund cu:

  • rădăcini superficiale,
  • carențe nutritive,
  • scădere de producție,
  • sensibilitate mare la secetă.

Cum facem primul pas către un sol productiv Advertorial sol productiv

 

Soluția: refacerea echilibrului cationic și corectarea acidității

Aplicarea de amendament cu calciu activ, cum este Terracalco 95, corectează aciditatea hidrolitică prin:

  • înlocuirea ionilor de H⁺ și Al³⁺ cu Ca²⁺,
  • refacerea agregatelor stabile,
  • creșterea activității biologice,
  • îmbunătățirea structurii solului și drenajului.

După dozare corespunzătoare și aplicare, solul devine afânat, aerat și ușor de lucrat, aciditatea hidrolitică scade până la o valoare de ~1, iar pH-ul se stabilizează în zona neutră.

Bine. Avem pH neutru si aciditate hidrolitica intre 0 si 1-1,5. Avem un sol perfect? Da, as spune ca da.

Dar ce facem cu solurile alcaline? Exista o analiza ce o putem face? 

Da, CSC(Ro) sau CEC(En) – Capacitatea de schimb cationic. Hai sa explic:

Capacitatea de schimb cationic (CSC) – „bateria de nutrienți” a solului

CSC arată cât de bine poate solul să rețină și să elibereze nutrienți către plante.
Este ca o baterie: solurile bogate în humus și argilă fină au o capacitate mare de „stocare” a cationilor nutritivi.

Principalii cationi dar şi procentele ideale ale acestora sunt:

  • Calciu (Ca²⁺) – 80–90%
  • Magneziu (Mg²⁺) – 6–12%
  • Potasiu (K⁺) – 2–5%
  • Sodiu (Na⁺) – <1.5%
  • H⁺ + Al³⁺ (acizi) – minim, ideal sub 1%

Un raport echilibrat între acești cationi oferă:

  • o structură stabilă a solului,
  • circulație bună a apei și aerului,
  • rădăcini profunde și viguroase,
  • o absorbție eficientă a nutrienților.

Dezechilibre frecvente:

  • Exces de magneziu → sol lipicios, compact.
  • Exces de sodiu → sol dispersat, cu drenaj slab, culoare albicioasă.
  • Exces de calciu → hmm…solul ideal! Dar din păcate , am găsit foarte rar așa ceva, iar acolo unde am găsit (sole în Insula Mare a Brăilei) nici nu trebuia să facem analiza, o arătau producțiile maxime și constante

Rolul Terracalco 95:
Reface raportul optim între cationi, îmbunătățește structura și stabilizează pH-ul. Solul devine mai aerat, mai permeabil și mai ușor de lucrat.

 

Concluzie – echilibrul solului înseamnă stabilitate și profit

Un sol echilibrat este un sol care oferă nutriție constantă, apă suficientă și condiții bune pentru viața microbiană.
Indiferent de cultură, rezultatele durabile vin din echilibru, nu din exces.

Prin înțelegerea pH-ului, a acidității hidrolitice și a capacității de schimb cationic, fermierii pot lua decizii corecte privind amendamentele, fertilizarea și rotația culturilor.

Cu produse precum Terracalco 95, putem corecta și menține aceste echilibre, asigurând un sol „viu”, productiv și rezistent la factorii de stres(Aplicare de îngrăşăminte după ureche, vecinul sau oferte, lucrarea solului la regimuri hidrice neadecvate, aplicarea de fertilizanţi pe bază de azot fără tamponator şi multe altele).

Cu alte cuvinte, de la fermier la fermier, îţi recomandăm TerraCalco® dacă:

  • Ai băltiri, tasări, cruste
  • Ai un sol greu, argilos
  • Vrei să deblochezi rezerva de ingrăsăminte din sol
  • Ai un sol cu pH acid sau alcalinitate pe baza de Mg sau Na
  • Ai aplicat îngrăşăminte şi nu ai văzut rezultatele scontate
  • Vrei să reduci costurile cu motorină
  • Vrei să reduci uzura organelor de maşini (datorată solului greu)
  • Vrei să ai un sol foarte bine pregătit, afânat, în care circuitul apei să se desfăşoare în parametrii optimi, cultura să-ţi reziste mai bine la secetă
  • Vrei să îţi creşti productivitatea şi calitatea producţiei care să fie constante an de an

Când să aplici?

La pregătirea terenului, apoi încorporăm

Putem aplica atât înainte de o lucrare de bază a solului (arăt) cât şi de o lucrare superficială (combinator, disc etc.)

TerraCalco 95® contribuie la o îmbunătăţire radicală a solului, iar în baza unui program de aplicare fie doză unică, fie făcut pe 2-3-4 ani, crescând în timp record calitatea şi cantitatea producţiilor. 

Îi poate dăuna solului sau vieții microbiene?

NU, niciodata. De ce?

  • Il gasesti in cartea de agrochimie la amendamentul cu cea mai puternică PNA (putere de neutralizare, sau mai clar , conținut de Calciu activ)
  • Toţi fermierii care au folosit, folosesc şi vor folosi TerraCalco sunt o garanţie în acest sens. Se foloseşte pe scară largă în majoritatea ţărilor europenere, continentul american etc. A fost produsul anului în Ungaria și Serbia si nu numai. 
  • Crește viața microbiană in solurile unde e aplicat ! (avem teste facute cu Universități, companii și Asociatii de fermieri)
  • Tratează problemele adevărate ale solului şi nu efectele acestor probleme. Acţionează rapid, rezultatele sunt durabile şi vizibile din anul în care am aplicat (ideal pentru terenul luat în arendă). 
  • Este folosit intens în studii ce urmăresc îmbunătăţirea rapidă a solurilor (INRAE Franţa, Universitatea din Viena şi multe altele)

 

Cum facem primul pas către un sol productiv Advertorial sol productiv

Pentru orice detaliu sau dacă aveţi nevoie de mai multe lămuriri, contactaţi echipa Carmeuse Agro Romania 

 

Autor: Assoc. Prof. Dr. Bogdan COSTEA

Agriculture Sales & Marketing Manager

Picture of Liliana Postica
Liliana Postica

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.