Prețul porumbului rămâne neclintit în Portul Constanța, în ciuda semnelor pozitive de pe bursele internaționale din ultimele zile, după lansarea raportului Serviciului Național de Statistică Agricolă (NASS) din SUA.
Practic, datele publicate de agenția americană indică o scădere a suprafeței cultivate cu porumb, precum și o diminuare a volumului de marfă care va fi generat în sezonul 2024. Astfel, prețul porumbului pe bursele internaționale a urcat ușor în urma acestor vești.
”Fermierii americani au intenția să planteze mai puțin porumb cu aproximativ 5% față de sezonul precedent, adică ajungem la o dispariție din potențialul american al sezonului 2024 de peste 21 de milioane de tone. (…) Am avut niște indicații care au mers în sus la porumb, cu 3 euro/tonă pentru secvența noiembrie 2024, adică pentru recolta nouă”, a explicat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, la Digi24.
Totuși, în Portul Constanța prețul a rămas practic neclintit, având aceeași valoare ca săptămâna trecută.
”Prețul porumbului rămâne staționar în jurul valorii de 163-164 euro/tonă pentru marfa livrată în paritatea CPT Constanța”, a mai precizat Cezar Gheorghe.
Important de precizat este faptul că România este liderul Uniunii Europene în ceea ce privește exportul de grâu din sezonul 2023-2024, cu peste 2 milioane de tone de marfă care au plecat din țară până astăzi. În condițiile actuale, cu încă aproximativ 4 milioane de tone de marfă care urmează să fie exportate, țara noastă are toate șansele să devină liderul UE și în privința exportului cumulat de cereale – grâu, porumb și orz.