Cum abordează Comisia Europeană creșterea prețurilor la inputurile agricole

alimente, inputuri

Alături de criza de pe piața de energie, invazia Rusiei în Ucraina are efecte devastatoare asupra piețelor agricole din UE, creșterea bruscă a prețurilor la inputurile agricole cheie fiind doar unul din numeroasele efecte negative, atrage atenția eurodeputatul Daniel Buda.

Potrivit acestuia, România se află pe locul 2 în UE din punct de vedere al ratei de creștere a acestor prețuri la inputuri.

Astfel, în primul trimestru al anului 2022, prețul mediu al bunurilor și serviciilor consumate în agricultură, care nu sunt legate de investiții, a crescut cu 9,5 % față de trimestrul IV din 2021. Creșterea acestor prețuri este influențată de creșterile puternice la îngrășăminte și amelioratori de sol, cu 21,2%, energie și lubrifianți cu 17,4% și furaje pentru animale cu 9,2%, timp în care prețul mediu de producție al mărfurilor agricole a crescut cu 6,0%.

Ținând cont de aceste cifre alarmante, eurodeputatul Daniel Buda a adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de răspuns scris, pentru a afla dacă executivul comunitar are în vedere măsuri urgente, dar și un plan pe termen lung, pentru stabilizarea prețurilor la inputurile agricole.

Iată și răspunsul venit de la Janusz Wojciechowski, Comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, publicat de Daniel Buda pe pagina sa de Facebook:

„Comisia a prezentat mai multe măsuri de abordare a prețurilor ridicate, atât pentru producătorii agricoli, cât și pentru consumatori. Comunicarea intitulată «Garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare» constată că disponibilitatea alimentelor nu este în prezent periclitată în Uniunea Europeană, dar că accesibilitatea prețurilor alimentelor în UE pentru consumatorii vulnerabili reprezintă un motiv de îngrijorare.

Comunicarea privind asigurarea disponibilității și accesibilității prețurilor îngrășămintelor, publicată recent, prezintă o gamă largă de acțiuni și orientări cu privire la modul de abordare a provocărilor cu care se confruntă în prezent fermierii și industria din UE, precum și țările în curs de dezvoltare. Este abordată reziliența și sustenabilitatea generală a sistemelor noastre alimentare pe termen mediu și lung.

În plus, Comisia a propus mai multe măsuri de abordare a prețurilor ridicate la energie, care aduc beneficii, de asemenea, întreprinderilor agricole și alimentare: pentru a reduce cererea de energie, pentru a asigura surse alternative de aprovizionare și dezvoltarea accelerată a energiei din surse regenerabile, pentru a limita impactul prețurilor la electricitate pentru consumatori și pentru a asigura un mecanism de corecție a pieței pentru prețurile gazelor”, a explicat Comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Clar și concret, nu?

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

nexur naturevo

reclama adama

reclama kws

captiv concept

reclama Agroest Muntenia

reclama upl

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.