Schimbările climatice cauzează adevărate dezastre agricole, cel puțin pentru fermierii din zonele de sud și est ale României. Unii dintre aceștia își lucrează terenurile cu frică, pentru că indiferent cât de mult investesc și ce tehnologii aplică, în lipsa apei, culturile de toamnă nu au cum să se dezvolte.
În județul Olt, spre exemplu, fermierul Marius Băcanu spune că ploaia nu s-a mai arătat de luni bune, iar terenul este tare ca asfaltul. Rapița semănată de acesta în septembrie încă nu a răsărit, iar cultura pare total compromisă.
”La ora actuală, în nordul județului Olt, rapița nu este răsărită. A fost însămânțată înainte de data de 20 septembrie, dar din luna iulie până în prezent, în nordul județului Olt, începând de la Slatina până spre Drăgășani, au picat 0,5 litri de precipitații. Ea este ca în sac la momentul actual, singurul lucru pe care l-am putut face este să optăm pentru un sistem de lucrări minimum tillage, dar dacă nu avem o cantitate necesară de apă care să dea startul răsăririi, rapița este ca în sac și este prea târziu pentru ea.
La cultura de grâu, nu putem să asigurăm un pat germinativ optim. Avem cheltuieli fantastice cu întreținerea utilajelor. Numai pe un disc pe care îl avem acum în fermă, am avut în ultima săptămână aproximativ 20.000 de lei, cheltuieli de întreținere. Nu din cauza calității utilajului, dar pământul este așa de tare încât orice utilaj nu face față”, a precizat fermierul Marius Băcanu, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
La fel stau lucrurile și în Giurgiu, acolo unde există suprafețe întinse de teren pe care fermierii nu au semănat culturile de toamnă, de frica faptului că nu vor avea ce să recolteze de pe ele.
”Aceeași situație este și la noi, în Giurgiu, nu se poate pregăti terenul. Eu am putut să pregătesc vreo 200 de hectare, dar le-am lăsat nesemănate. Ne este frică să mai semănăm, pentru că am pățit-o anul trecut; am întors 70 de hectare de rapiță și 20 de hectare de grâu, iar fratele meu a întors și el vreo 100 de hectare. (…) Din punctul meu de vedere, culturile de toamnă sunt compromise. Dacă nu vine o perioadă de ploi, nu putem livra pentru la anul niște producții cât de cât satisfăcătoare”, ne-a spus Cristian Voicu, fermier din județul Giurgiu.