Culturile de rapiță de anul acesta arată foarte bine până în momentul de față – o spun fermierii din mai multe zone ale țării. Totuși, deși vremea este de partea lor, agricultorii nu au scăpat de griji. Din cauza condițiilor meteo prielnice, în culturile de rapiță și-au făcut deja apariția dăunătorii, care pot afecta producțiile de anul acesta.
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu un tânăr fermier care lucrează terenuri în județele Ilfov și Ialomița, care a avertizat cu privire la apariția a doi dăunători extrem de periculoși pentru culturile de rapiță.
”Făcând o paralelă cu anul trecut, lucrurile se prezintă bine spre foarte bine. Suntem puțin întârziați cu semănatul culturilor prășitoare, eu mai am de semănat ceva porumb, însă în ceea ce privește culturile de toamnă, culturile arată bine. Trebuie atrasă atenția, însă, nu trebuie să ne culcăm pe-o ureche, pentru că atunci când avem precipitații și temperaturi bune, apar problemele cu boli și dăunători. Tocmai ce am făcut un control în câmp și am văzut că la rapiță trebuie intervenit de urgență. Avem de-a face cu doi dăunători extrem de periculoși: Meligethes și Ceutorhynchus assimilis. Este vremea lor, au condiții propice și de asta spun că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche”, a precizat fermierul Cosmin Iancu.
Tânărul agricultor nu este mai liniștit nici în privința culturilor de primăvară, deoarece în cazul unei veri secetoase și toride, acestea ar putea fi afectate considerabil.
”Ce mă face să fiu un pic sceptic și temător este faptul că, de obicei, acești ani în care avem primăveri ploioase, observăm că verile sunt secetoase și toride. De aici îngrijorarea mea pentru faptul că suntem puțin întârziați cu semănatul porumbului. Riscăm ca în momentul în care porumbul se află la înflorit, perioade în care avem nevoie de temperaturi de 28-30 grade Celsius pentru a avea o viabilitate ridicată a polenului și o polenizare mult mai bună, riscăm să ne împingem cu această perioadă în vară din ce în ce mai mult și să apară probleme”, a mai explicat Cosmin Iancu pentru AGRO TV.