
Cultura ecologică de alun: costuri duble, eficiență la jumătate

Fermierii care aleg să practice agricultura ecologică se confruntă cu numeroase provocări. Tratamentele fitosanitare sunt permise, însă doar cu substanțe omologate în agricultura ecologică. Problema este că acestea costă dublu față de cele convenționale și, în câmp, eficiența lor este la jumătate.
„Dacă vreau să am o plantație de alun curată, liberă de boli, de dăunători și de buruieni, trebuie să fac dublu numărul de tratamente ca să acopăr eficiența și costurile sunt duble la fiecare tratament”, explică fermierul Horațiu Buzgău.
Pe lângă prețurile ridicate, natura pune presiune suplimentară asupra producătorilor. În ultimii cinci ani, înghețurile târzii de primăvară au compromis frecvent culturile. Anul acesta la începutul lunii aprilie, temperaturile au coborât până la minus 9 grade Celsius, exact în perioada sensibilă pentru aluni.
„Alunii înfloresc iarna, în funcție de condiții, dar ei fecundează după două luni, adică atunci când apare viitorul fruct. De aceea am și ținut să asigur cultura de alun pentru a evita pierderi majore”, a precizat fermierul.
Soluții există, însă asta ar presupune eforturi majore pentru fermieri. De exemplu: sisteme de irigare prin aspersie, turbine eoliene sau instalații antiîngheț, investițiile sunt extrem de costisitoare și presupun schimbarea întregii infrastructuri.
În ciuda impedimentelor, cererea pentru produsele ecologice continuă să crească, iar fermierii care aleg să rămână pe acest drum trebuie să facă față provocărilor.
Liliana Postica
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

































