Cultura de mur – O afacere profitabilă pentru fermierii cu suprafețe mici de teren

Cultivarea murelor devine din ce în ce mai populară în rândul fermierilor, fiind considerată o afacere avantajoasă și profitabilă, în special pentru cei care dețin suprafețe mici de teren. Datorită adaptabilității sale la condițiile climatice din România și ușurinței de întreținere, arbustul fructifer reprezintă o opțiune excelentă pentru agricultori.

Specialiștii recomandă plantarea murului în primăvară, înainte ca planta să intre în vegetație, sau toamna târziu, imediat după ce a ieșit din vegetație. Lunile ideale pentru plantare sunt martie-aprilie sau octombrie-noiembrie, în funcție de evoluția temperaturilor. Butașul de mur se prinde repede și planta se dezvoltă într-un ritm rapid.

„Cultiv o suprafață de 0,5 ha de mur pe lângă altă cultură de bază pe care o dețin de zmeură. Am luat decizia de a dezvolta și cultiva arbuști de mur deoarece îi consider avantajoși din punct de vedere economic, dar și este o cultură ușor de întreținut. Producția pe care o obțin o valorific prin Asociația Romcăpșuni, o asociație prin care promovează comerțul de lanț scurt. Pe scurt, de la mine ajunge marfa către client. Pentru 2,5 kg de mure clienții pot plăti chiar și 80 de lei, consider că este un preț avantajos. Cred că fiecare dintre noi își poate dezvolta o astfel de cultură la el acasă deoarece și o suprafață mică îți poate oferi o producție mare. De asemenea, murul poate fi utilizat și pentru procesare, putându-se pregăti diverse dulcețuri“, a mărturisit fermierul Laurențiu Ghiță.

Vezi și: Planțiile de zmeură și mure, o afacere de succes

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole