Cultura cu toleranță zero în România. Măsuri de urgență ale autorităților!

România

În ultima vreme, în România sunt încercate tot felul de culturi, în speranța obținerii unor profituri generoase. Unele prind bine, altele nu. Pentru cultura de canabis există însă toleranță zero, iar asta nu din pricina condițiilor climatice, ci a autorităților. 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională, în două cauze penale,  a 3 persoane, cu vârste de 34, 35 și 38 de ani, (două dintre persoane fiind frați) cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetările efectuate, în cele două dosare penale, a rezultat că, pe parcursul anului 2024, grupul ar fi înființat și întreținut două culturi de canabis (outdoor), în comuna Bodești, județul Neamț.

În cursul urmăririi penale au fost descoperite și ridicate 34 de plante de canabis, în greutate de aproximativ 80 de kilograme și aproximativ 4,5 kilograme de plantă uscată de canabis.

De asemenea, cele două persoane, membre ale aceleiași familii, au fost prinse în flagrant delict, la data de 16 septembrie 2024, în timp ce ar fi recoltat mugurii unor plante de canabis. 

În urma anchetei, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, unde au fost ridicate alte cantități de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, grindere, cântare electronice, precum și alte mijloace de probă. 

În 17 septembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile. Cazul se află încă sub cercetare. 

canabis ezgif.com optijpeg

Views: 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  ARTICOLE RECENTE   

PUBLICITATE

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture