CULTIVATORII DE ROSII INSCRISI IN PROGRAMUL DE SUSTINERE AL MADR, AU INCASAT IN 2017 PESTE 23,6 MIL. EURO

sectorul fructelor şi legumelor

Programul de susținere a produsului tomate în spații protejate derulat în anul 2017 de
către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a prezentat un mare interes în rândul
producătorilor agricoli.
Astfel, în primul ciclu de producție s-au înscris 4.397 beneficiari, iar în ciclul al doilea
un număr de 3.627 beneficiari.
După primul an de implementare (2017), au fost livrate pe piață peste 50.000 tone de
roșii proaspete de către 8.024 legumicultori, beneficiari ai programului, suma plătită
către aceștia în anul 2017 fiind de 23.667.674,62 euro.
Cultivatorii de tomate în spații protejate vor beneficia și în acest an de schema de
ajutor de minimis prevăzută pentru acest sector. Valoarea ajutorului este de 3.000
euro/beneficiar/an. Schema de minimis pentru acest an este similară anului 2017 și se
va implementa de către Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ).

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.