În România în acest moment există în jur de 2500 de hectare de culturi de alun, dintre care 900 de hectare realizate prin CAP (Programul European pentru Dezvoltare Rurală), dar programul PNDR (2021-2022) și Planului strategic național care va ghida agricultura românească până în 2027 au în vedere creșterea și susținerea acestui sector.
Inițiativa de a promova proiectul de dezvoltare sustenabilă a plantațiilor cu aluni a apărut în iulie anul trecut, când Institutul de Cercetare în Pomicultură Pitești, în colaborare cu Asociația Italiană a Producătorilor de Fructe și Nuci, Assofrutti, compania de consultanță Corylus Est, cu susținerea celor de la Ferrero Hazelnut, au organizat primul webinar informativ despre cultivarea alunului.
Cei mai importanți producători europeni sunt Turcia, Italia și țările din Caucaz, unde suprafețele cultivate sunt de zeci de ori mai mari decât în România. România este o țară cu un mare potenţial pentru această cultură, avem multe terenuri necultivate, iar clima şi solul ne ajută să obţinem producţii deosebite. Este și motivul pentru care, în ultimii ani, tot mai mulți fermieri s-au îndreptat spre această cultură durabilă și profitabilă din punct de vedere financiar.
În sectorul cultivării alunelor există un parteneriat puternic între Italia și România, dovadă fiind recunoașterea Assofrutti ca Organizație Transnațională a Producătorilor din România. Assofrutti și-a sporit prezența în România, cu scopul de a oferi și producătorilor români servicii de asistență tehnică, îmbunătățirea calității și durabilității, reducerea costurilor de producție și de primă prelucrare (uscare), asigurarea împotriva calamităților și mai ales pentru a concentra oferta și a obține prețuri de vânzare mai bune.
O sarcină pe care Assofrutti, lider între organizațiile de producători din Italia, o îndeplinește deja pentru peste o mie de membri în Italia, inclusiv producători privați și asociați în cooperative. Până la începutul lui 2022, Assofrutti își va începe activitățile promoționale în România, iar toți fermierii interesați sunt încurajați să ia legătura cu Assofrutti.
Mihail Coman, directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare în Pomicultură din Pitești, implicat în implementarea planului de sprijin, a declarat: „Scopul pentru următorii 2 ani este de a adăuga în plus 14-15 mii de hectare de culturi pomicole la cele cultivate acum, pentru a satisface atât nevoile de consum intern, cât și de export, prin valorificarea condițiilor agroclimatice excepționale ale unor zone extinse ale României și a cunoștințelor și experienței partenerilor Programului.
Printre criteriile care vor ghida prioritățile de accesare a fondurilor sunt sustenabilitatea, profesionalismul antreprenorilor, asociațiile pentru managementul investițiilor colective, toate axate pe realizarea noului lanț competitiv de aprovizionare cu alune românești la nivel global. Îi așteptăm pe toți cei care sunt interesați de cultivarea alunelor să ia parte la webinar-ul din acest an.
Cu siguranță vor afla lucruri utile și sperăm noi, că se vor convinge că alunele pot fi o variantă de investiție câștigătoare în următorii ani.”
Webinar dedicat culturii alunului – cât costă investiția și ce pași trebuie urmați pentru a deveni cultivator de aluni
Pe 17 decembrie, începând cu ora 15.00, va avea loc al doilea webinar dedicat cultivării alunului, în contextul PNDR de tranziție (2021-2022). Se va discuta despre planul de afaceri pentru o astfel de cultură, condițiile agro-pedoclimatice, pregătirea terenului și a infrastructurii, soiuri de alun, plantarea și managementul livezilor și resursele de apă și irigații. Invitații sunt specialiști și consultanți în domeniu și vă vor da informații și sfaturi utile pentru a vă ajuta să porniți o afacere cu plantații de alun, o investiție foarte rentabilă pe termen lung.
Pentru înscrieri, accesați acest link Webinar 17 Decembrie | Înscrieri (wifisetup.ro)