
Cu ce înlocuiește Dimitrie Muscă porumbul – Cele două culturi pe care mizează în 2026

Fermierii din România caută soluții pentru a înlocui cultura de porumb, grav afectată de secetă, iar una dintre întrebările frecvente este: „Ce culturi pot înlocui porumbul în 2026?”. Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai cunoscuți agricultori din județul Arad, a anunțat că a redus semnificativ suprafețele cultivate cu porumb și mizează pe două culturi de toamnă, pe care le consideră mai rentabile în actualele condiții climatice.
Cele două culturi pe care mizează Dimitrie Muscă în 2026 sunt rapița și orzul.
”Facem pregătirea terenului pentru rapiță. Stăm la pândă, începând de acum este momentul să discutăm de însămânțarea la rapiță, am fertilizat, pregătesc și aștept însămânțarea. Nu are umiditate ca să germineze în momentul de față și voi aștepta până când se anunță o ploaie, iar atunci, cu două-trei zile înainte de venitul ploii, voi da drumul la semănat”, a precizat fermierul de la Curtici, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea.
Fermierul subliniază importanța culturii de rapiță în fermele românești, deoarece este prima care aduce bani după un an agricol dificil. ”Țin mult la cultura asta, pentru că este prima care vine, prima care aduce bani, iar în condițiile în care anul 2025 a fost deosebit de prost, în 2026 am primii bani de la cultura de rapiță. Am și mărit puțin suprafața de rapiță și cea de orz, toate în detrimentul culturii de porumb”, a mai spus Muscă.
Decizia nu este una singulară, având în vedere că la nivel național suprafața cultivată cu porumb se reduce masiv, iar tot mai mulți fermieri se orientează către culturi mai rezistente și mai sigure din punct de vedere economic.
Dimitrie Muscă atrage atenția și asupra necesității de a investi în irigații, fără de care agricultura din România riscă să ajungă într-un proces accelerat de deșertificare. ”Cultura de porumb la nivel de țară se reduce enorm de mult și se va reduce în continuare. Trebuie să facem irigații, să găsim sursa de apă, altfel ne deșertificăm cu totul”, a subliniat Dimitrie Muscă.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.


































Un comentariu
Aveți gânduri bune și dreptate privind viitorul agriculturii din Romania dar lasatio mai la ușor cu prognosticul firmelor ce se ocupa cu agricultura privind falimentul daca dumneavoastră aveți vreo formula magica să scăpăm de sărăcie spuneți o sau ne i unim la cooperativa dumneavoastră să scăpăm de faliment !