Informații de ULTIMĂ ORĂ! Cu cât trebuie să reducă România consumul de pesticide

consumul de pesticide ingrasaminte tratarea culturilor glifosatul

Problema pesticidelor este una discutată intens la nivelul Uniunii Europene, ținta Comisiei Europene fiind de a reduce consumul de pesticide la jumătate până în 2030. Pentru a îndeplini un astfel de obiectiv, condițiile impuse statelor membre, inclusiv României, ar putea fi extrem de dure.

Potrivit informațiilor furnizate de secretarul de stat MADR, Costin Telehuz, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, cea mai bună variantă de lucru pentru România, agreată în acest moment de Comisia Europeană, ar fi o reducere cu 35% a utilizării pesticidelor pe teritoriul țării noastre. Măsura este una respinsă categoric de oficialii din țara noastră, însă votul care va avea loc la nivel european ne-ar putea pune în situația de a fi obligați să o respectăm.

”Există o țintă pe care Comisia Europeană se străduiește să o impună cumva statelor membre, respectiv reducerea cu 50% la nivelul Uniunii Europene până în 2030, dar e nerealistă. Statele membre, din ce în ce mai multe și mai vehemente se opun acestei versiuni, din mai multe motive. Unul este că se asumă o țintă la nivel de UE și este impusă statelor membre, fără să avem nicio cale de implementare. Pentru România este incorectă ținta, pentru că noi suntem deja foarte mult sub media europeană.

Ceva progrese s-au făcut, pentru că inițial s-a pornit de la cifrele istorice ale fiecărui stat membru, impunându-se ținta de 50% fiecăruia. Ulterior, după presiuni făcute de mai multe țări, printre care și România, a fost acceptată raportarea la media europeană, dar în continuare formula propusă de Comisia Europeană nu este în asentimentul nostru și o respingem și o considerăm incorectă. Asta nu înseamnă că vom avea câștig de cauză, pentru că la vot poate să iasă altceva.

E un proces destul de anevoios, e un grup de țări care acționează la unison, printre care Polonia, România, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Cehia, Slovacia, sunt multe țări din Europa centrală și de Est care nu sunt de acord cu impunerea de ținte numerice care sunt obligatorii legal.

În cele din urmă vom ajunge la vot. Dacă propunerea Comisiei nu pierde complet sprijinul politic, vom avea o problemă. E un pic greu, pentru că verzii au în acest moment putere în Europa. Balanța este înclinată in favoarea lor, adică sunt șanse mari să se adopte. Dacă se va adopta o țintă de reducere, sperăm să fie una cât mai blândă. De exemplu, ultima variantă avansată de Comisie este una împărțită pe trei praguri raportate la consumul mediu din UE: cei sub 70% din media europeană, cei între 70% și 140% și cei peste 140%. Reducerile vor fi de 35%, 50%, respectiv 65%. O variantă mai blândă, dar pe care România refuză în continuare să și-o asume, pentru că noi suntem deja foarte jos. Pe de altă parte, formula aceasta este alterată de graficul care indică tendința. În situația noastră, tendința a fost de ușoară creștere în ultimii ani, astfel încât reducerea noastră nu mai e de 35%, ci crește”, a precizat Costin Telehuz pentru AGRO TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.