CRIZĂ pe piața utilajelor agricole! Livrările se fac cu întârzieri de 12 luni

utilaje agricole, GPS pentru tractoare

În aceste zile, puține sunt sectoarele în care nu se vorbește despre criză, iar cel al utilajelor agricole nu face excepție. Producătorii din această industrie suferă din cauza lipsei materiilor prime necesare, ceea ce duce la întârzieri mari în ceea ce privește livrările mașinăriilor către fermieri.

În emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”, realizatorul Constantin Rudnițchi a stat de vorbă cu directorul de marketing al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR). Potrivit acestuia, prețurile utilajelor agricole au crescut semnificativ față de anul trecut, iar livrările se fac cu întârzieri de aproape un an de zile.

”Noi, ca și importatori și producători de mașini și utilaje agricole, ne lovim de această problemă a creșterii prețurilor. Față de anul trecut, ne situăm undeva la 15-20% în plus, de la caz la caz. Bineînțeles, creșterea de preț este motivată de materia primă, care este și mai scumpă, și mai greu de găsit.

Vom avea și întârzieri în livrări. Ca o paranteză, comenzile pentru utilajele ce urmează să fie livrate acum, în această perioadă a anului, au fost făcute undeva în iunie anul trecut. Același lucru se întâmplă și cu un utilaj comandat astăzi, ne luăm un orizont de timp de aproape 12 luni, ceea ce este dificil pentru un fermier care vrea să facă agricultură de performanță”, a explicat Mihai Ivașcu pentru AGRO TV.

Interviul complet cu directorul de marketing al APIMAR poate fi urmărit pe canalul de youtube AGRO TV.

YouTube player

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.