CRIZĂ în sectorul creșterii vacilor! Fermierii nu mai fac față

73 de euro vacile de lapte la pușcărie plata ANT bovine vaca de lapte

Problemele din sectorul creșterii vacilor nu se opresc doar la nivelul României, ci se resimt și în străinătate. Fermierii din Statele Unite ale Americii spun că nu mai fac față să-și întrețină afacerile, după ce prețurile furajelor au atins cote alarmante. Crescătorii mici și mijlocii se văd puși în imposibilitatea de a-și continua afacerile, în timp ce marile ferme și multinaționalele devin din ce în ce mai puternice.

Un reportaj publicat de Philadelphia Inquirer prezintă situația fermierilor din mai multe state, care își vând animalele din cauza imposibilității de a le mai întreține. Astfel, aceștia fie duc vacile la abator, fie le vând către alte ferme mai mari. Agricultorii spun că prețurile furajelor pentru animale sunt atât de mari încât nici nu le mai poate părea rău să le vadă plecate din fermă.

”Furajele scumpe conferă un nou suflu transformărilor din industrie, alimentând creșterea mega fermelor, care mulg zeci de mii de vaci și sunt mai bine poziționate pentru a rezista volatilității unei piețe din ce în ce mai globale. Deși consolidarea poate spori eficiența și poate ține sub control prețurile de consum, forțează, de asemenea, fermierii mici și mijlocii din întreaga lume să renunțe la afaceri”, se arată în analiza publicației americane.

Prețurile scăzute ale laptelui au afectat mult timp fermierii din sectorul creșterii vacilor, iar cei care au părăsit industria în ultimii cinci ani sunt de ordinul miilor. Cu toate acestea, pandemia a prezentat pentru unii dintre ei o gură de aer proaspăt, spun jurnaliștii americani. ”Chiar dacă școlile și restaurantele s-au închis, guvernele din întreaga lume au oferit ajutoare de urgență și au cumpărat produse lactate. Prețurile au revenit, iar fermele care au supraviețuit au ieșit din criză mai bine decât se așteptau”, susțin aceștia.

Acum, deși unele programe de ajutor de lungă durată sunt încă în vigoare, altele s-au încheiat. Odată cu creșterea prețurilor furajelor, mulți fermieri din sectorul creșterii vacilor nu mai fac față și trebuie să renunțe la afaceri. Spre exemplu, statul Wisconsin, un stat recunoscut pentru industria laptelui și pentru fermele sale mici și mijlocii, a pierdut deja 177 de efective de vaci de lapte în acest an și se află la cel mai jos nivel din ultimele două decenii din acest punct de vedere.

Potrivit publicației americane, numărul vacilor de lapte din Statele Unite s-a redus la mai puțin de jumătate față de nivelul la care era în 2002, iar trendul descendent continuă și anul acesta, chiar mai accelerat decât până acum.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.