7 decembrie 2021 - 02:48

Criza climatică globală va schimba legea asigurărilor obligatorii pentru locuințe

Întrucât efectele crizei climatice globale se resimt și la noi în țară, România fiind afectată de fenomene extreme fără precedent (incendii de vegetație, furtuni puternice, temperaturi extreme), legea va trebui adaptată la noile condiții climatice.

În contextul crizei climatice globale, legea asigurărilor obligatorii pentru locuințe ar trebui ajustată, atrage atenția președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu.

„Recent au fost publicate concluziile şocante ale experţilor ONU în domeniul climei, prezentate într-un raport supranumit „codul roșu pentru umanitate”. Reținem din raport semnalul de alarmă cu privire la dereglările climatice și impactul lor negativ. Multe dintre aceste schimbări sunt foarte probabil ireversibile. De aceea nu ar trebui să uităm instrumentele pe care le avem la îndemână pentru a ne asigura și proteja gospodăriile și locuințele în fața unor riscuri generate de modificări ale mediului natural pe care tot oamenii le provoacă. Privind la schimbările brutale ale fenomenelor naturale, este clar că se schimbă și natura riscurilor – de exemplu incendiile de pădure care ating și așezări omenești. Probabil că va fi nevoie și de o adaptare a legislației de profil la noile condiții și riscuri cu care ne confruntăm”, declară Nicu Marcu.

Potrivit președintelui ASF o creșetere semnificativă a numărului de locuințe asigurate depinde în mod direct de cum își fac datoria autoritățile locale. Locuitorii trebuie să fie corect informați cu privire la riscurile la care sunt expuși, dar și cu privire la obligativitatea asigurării locuinței în fața dezastrelor naturale, iar acest lucru cade în sarcina celor care conduc unitățile administrative teritoriale.

Deși la finalul lunii trecute procentul polițelor de asigurare obligatorii era cu 4,47% mai mare decât polițele active în iulie 2020, practic doar 20% dintre români își asigură locuințele contra dezastrelor naturale.

„Asigurările obligatorii de locuință în România sunt un fel de cenușăreasă a polițelor de asigurare pe care românii sunt obligați să le încheie. Un motiv este și implicarea scăzută a autorităților locale pentru aplicarea legislației în vigoare”, a explicat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară potrivit economica.net

Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) acoperă daunele produse de dezastrele naturale tuturor construcțiilor cu destinația de locuință situate pe teritoriul României, având proprietar o persoană fizică sau juridică, din mediul urban sau rural și care sunt înregistrate în evidențele organelor fiscale. Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B.

Locuința de tip A este acea construcție cu structură de rezistență din beton armat, metal sau lemn sau cu pereții exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn sau orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic. În cazul acestui tip de locuință suma asigurată, adică valoarea maximă primită în cazul producerii de daune în cazul unui cutremur, a unei inundații sau a unei alunecări de teren, este de 20.000 de euro.

Locuința de tip B este acea construcție cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic. Pentru acest tip de locuință suma asigurată este de 10.000 de euro.