15 aprilie 2021 - 20:53

Cresteri URIASE la pretul fructelor in ultima luna. La polul opus se afla cartofii si ouale

Fructele proaspete, conservele din fructe, citricele şi transportul aerian au înregistrat cele mai mari scumpiri în luna mai, comparativ cu aprilie, în timp ce cartofii, alte legume/conserve de legume, combustibilii şi serviciile de apă, canal şi salubritate s-au ieftinit în perioada analizată, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Conform statisticii oficiale, preţul fructelor proaspete a crescut cu 6,24%, în mai 2020 faţă de aprilie, anul curent, fructele şi conservele din fructe s-au scumpit cu 4,63%, iar fructele şi conservele din fructe, cu 5,35%. De asemenea, preţul făinii a urcat cu 1,94%, cel al produselor de morărit cu 1,59%, iar mălaiul s-a scumpit cu 1,11%.

Pe de altă parte, la categoria mărfurilor alimentare, preţul cartofilor a scăzut cu 0,72%, cel al ouălor cu 0,94%, iar la categoria “Alte legume şi conserve de legume”, cu 3,61%.

Preţurile de consum în luna mai 2020, comparativ cu aprilie, au urcat cu 0,05%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,47%.

Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2018 – mai 2019), calculată pe baza IPC, este 3,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,3%.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, estima recent că inflaţia va coborî anul acesta sub 2%, în prezent tendinţa fiind de scădere.

Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 2,8%, de la 3% anterior.