Crescătorii de oi din România sunt hotărâți să vină la București, nemulțumiți că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale intenționează să schimbe regulile pentru acordarea Sprijinul Cuplat pentru Venit în Zootehnie (SCVZ) pe 2024 pentru ovine și caprine.
„O să venim cu miile la MADR și Guvern!”, amenință crescătorii de oi, care solicită Guvernului o întâlnire urgență luni, 23 octombrie 2023.
Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu și ministrului agriculturii, Florin Barbu, Federația Națională a Crescătorilor de Ovine – ROMOVIS, organizație profesională înființată în 2006, având în componență 45 de asociații din 40 de județe, atrage atenția că modificarea mecanismului de acordare a SCZV îi va determina pe crescătorii de oi și de capre să părăsească Controlul Producțiilor și Registrele Genealogice, cu efecte dezastruoase asupra procesului de selecție și ameliorare a raselor.
Iată conținutul integral al scrisorii în care crescătorii de oi își exprimă nemulțumirile legate de noul mod de acordare a SCZV pentru ovine și caprine.
„Dl Prim- Ministru, Marcel CIOLACU,
Dl Ministru Florin BARBU,
În cadrul Ministerului Agriculturii, după consultarea cu Asociațiile Profesionale ale oierilor (48 de Asociații din țară), Sindicatul Fermierilor și reprezentanții neafiliați, din data de 16 august 2023, a fost notificată la CE (Comisia Europeană – n.r.) forma finală privind Sprijinul Cuplat pentru Venit în Zootehnie (SCVZ), pentru anul 2024.
În urma unor presiuni din zona politicului, a oamenilor de afaceri și a fermieri care nu doresc să se integreze în anumite reguli și Regulamente Europene, a fost trimisă o a doua notificare către CE, unde se menționează: SCVZ se acordă la toate animalele din Baza de Date Națională (RNE), gestionat de ANSVSA!
ALARMANT ȘI POPULIST
ARGUMENTE:
- Prin împărțirea bugetului la tot ce există în RNE, Asociațiile nu mai contează, toată munca de selecție în vederea ameliorării animalelor se distruge. Impactul nu este doar de moment, ci pe termen lung!
- CE, atenționează lipsa de performanță la ovine si caprine în România, măsură de dificultate în sector, pentru care se acordă SCVZ .
- (Prin) intenția MADR de a acorda SCVZ la tot ce înseamnă ovine și caprine, (situația) în România o să devină în viitor nu doar în dificultate, ci dramatică , întrucât fermierii vor părăsi Controlul Producțiilor și Registrul Genealogic al rasei. Reluarea procesului de selecție și ameliorare o să fie extrem de greoaie și de durată! Practic, cu această măsură, în 2024 ne întoarcem la perioada 1997-2007, când Registrele Genealogice ale raselor de oi și de capre erau inexistente!
- Un dezastru care se produce imediat este pierderea locurilor de muncă pentru cca. 2500 de tineri ingineri angajați astăzi la ASOCIAȚIILE Oierilor, ACREDITATE pentru COP și RG.
Chiar vrem asta?
5, Activitatea Asociațiilor, după 14 ani de muncă și convingere pentru a ne alinia la standardele țărilor membre UE, unde Controlul Producțiilor și Registrele Genealogice se efectuiază la 80% din populația unei specii, se face praf, fiindcă fermierii noștri încă nu sunt familiarizați (cu faptul) că doar așa își sporesc veniturile în ferme și (că doar) prin performanță putem intra în competiție cu statele deja dezvoltate la nivelul UE.
- Cu siguranță, 90% dintre oieri vor renunța la animale cu Origine și Performanță cunoscută, fără să conștientizeze că devenim importatori de material biologic – reproducători masculi – netestat, care poate influența dramatic rasele noastre. Mai mult de cât atât, există riscul introducerii în țară a scrapiei prin reproducătorii achiziționați, aspect convenabil pentru competitorii noștri în valorificarea producțiilor la export!
- Prin nerespectarea regulilor și indiferența față de performanță la rasele de oi și capre din România, devenim un sector haotic, fără date concrete în statistici, fără indicatori de performanță, fără rase specializate pe una sau mai multe producții!
Domnule Prim-Minisru, domnule Ministru, tragem un semnal de alarmă:
NU DISTRUGEȚI AMELIORAREA RASELOR DIN ROMÂNIA! Veți rămâne în istoria fermierilor din zootehnie ca fiind cei care au dat cu piciorul în progresul genetic la ovine și caprine, doar de dragul de a obține voturi și de a opri câțiva (2%) scandalagii, care nu vor să respecte nicio regulă!
Vă rugăm, pe final, să analizați bine situația, fiindcă Asociațiile reprezintă cca. 70% din rândul crescătorilor de oi din România. Nu ne dorim, astăzi, un protest, întrucât sperăm să rezolvăm la masa negocierilor toate nemulțumirile, dar în caz de nu suntem ascultați, o să venim cu miile la MADR și Guvern!
Solicităm o întâlnire urgentă luni, 23 Octombrie 2023. În cazul în care nu avem un răspuns, ne vom prezenta la (atât) MADR, cât și la Guvern!”, mai spun crescătorii de oi în scrisoarea deschisă adresată Executivului.
Citește și Ministrul Barbu vrea să dubleze numărul de oi! ”Nu mai dăm subvenție pe crotalii”
Acest sector zootehnic este neglijat de statul român, toate se îndreaptă care sectorul vegetal doar cultura mare unde se exporta materia prima și noi importăm produse finite de calitate îndoielnică.