Crescatorii de bovine, nemultumiti dupa discutiile cu Oros! ”Vrem o intalnire tehnica”

Șase organizații de crescători de vaci au cerut, zilele trecute, Ministerului Agriculturii să aibă o întâlnire pentru a discuta viitorul programelor de ameliorare. Acestea au fost prezente ieri, la consultările cu ministrul Adrian Oros, însă acestea nu au decurs așa cum se așteptau fermierii, așa că cinci dintre cele șase organizații au decis să iasă din sală.

În ediția de luni seara a emisiunii ”Agricultura la Raport”, relizatorul AGRO TV Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu reprezentantul uneia dintre asociațiile care au decis să părăsească sala, Zoltan Haller, membru fondator al Asociației Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească de tip Siemmental (ACVBR-SIM). Acesta a făcut câteva precizări legate de evenimentele petrecute la sediul MADR.

”Am înaintat o solicitare pentru o întâlnire cu conducerea ministerului, un număr de șase societăți de ameliorare, printre care și ACVBR-SIM, o întâlnire la care să discuăm niște probleme punctuale pe tot ce ține de acivitatea societăților de ameliorare, performanțele obținute în toți acești ani în urma activității de ameliorare, ce se întâmplă cu SCZ-ul în perioada următoare, proiectele pe care le-am implementat și pe care vrem să le implementăm în anii următori.

Dorința noastră a fost să fie o întâlnire tehnică, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Întâlnirea tehnică s-a amânat pentru miercuri. Ca atare, cinci organizații din cele șase au părăsit ședința. Ne-am fi dorit să discutăm despre multe probleme. În primul rând, o problemă importantă pentru fermieri, o întrebare pe care cred că toată lumea ar trebui să și-o pună: de ce să își crească un fermier animale? Cum să îl motivăm să crească animale, astfel încât să fie interesat tineretul să preia afacerile de la părinți?”, a precizat Zoltan Haller pentru AGRO TV.

Acesta a oferit și câteva detali despre soluțiile pe care asociațiile crescătorilor de bovine intenționează să le discute cu reprezentanții ministerului Agriculturii.

”Proiectele pe care dorim să le aducem la cunoștința ministerului sunt proiecte care aduc plus valoare în ferme, asigură o piață de desfacere continuă, dar și sigură, sun proiecte pe care ACVBR le-a demarat deja și pe care le vom derula în 2020 pentru fermieri. (…) Am reușit să venim cu un pachet complet de servicii, de la idee, la tehnologie, la finanțare ep 3-5 ani, de cele mai multe ori cu avans 0.

Nu am mers la minister să cerem bani. Am mers să reprezentăm fermierii și să ne luptăm pentru ei, dar cu argumente clare prin care să demonstrăm că în toți acești ani, munca pe care a depus-o o echipă întreagă, formată din 37 de organizații, semtest-uri, laboratoare și societatea de ameliorare, nu a fost în zadar.

Am venit cu o soluție care se numește lanțul scurt alimentar: de la producător, cât mai repede să ajungă marfa proaspătă la consumator. În sensul acesta, noi am prezentat proiecte în cursul anilor 2018 și 2019 – acele centre de sacrificare și punctele de desfacere. Anul acesta am prezentat unitățile de colectare și procesare a laptelui, proiecte care aduc plus valoare, care asigură un cash flow zilnic pentru oameni, care ridică presiunea financiară de pe umerii fermierilor în cursul anului și le permit să se concentreze ca să îngrașe tăurași și să-i vândă la abatoarele mari consacrate, în condiții bune de preț, să nu mai fie presați de faptul că nu au bani să-și plătească arătura, motorina, sau alte lucrări”, a mai spus Zoltan Haller, în direct la ”Agricultura la Raport”.