23 aprilie 2021 - 05:38

Crescător de animale condamnat pentru obţinerea ilegală de fonduri nerambursabile

Un crescător de animale din comuna argeșeană Berevoești, trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești,în anul 2018, pentru obţinerea ilegală de fonduri europene folosind documente ori declarații false, a fost condamnat.

Victor Nechifor a fost acuzat de procurorii DNA-Serviciul Teritorial Piteşti că, timp de trei ani, a obţinut ilegal fonduri nerambursabile de la APIA, în valoare de 673.740,62 lei.

După mai bine de 2 ani de la debutul procesului, Nechifor a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare (termen de trei ani de la data definitivării sentinței) și este obligat să plătească prejudiciul, obligațiile fiscale aferente și să suporte costurile judiciare. Pe lângă alte dreputuri care i-au fost îngrădite, inculpatul este condamnat și la muncă în folosul comunității. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus, în data de 10 septembrie 2018 trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Nechifor Victor, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2014, inculpatul Nechifor Victor a formulat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Argeș, cereri de sprijin pe suprafață aferente campaniilor 2012, 2013, 2014, folosind documente false sau inexacte, pe baza cărora a obținut subvenții din fondurile Uniunii Europene și din bugetul consolidat al statului, în sumă totală de 673.740 lei.

Din 2018 până în prezent, procesul a avut 23 de termene și au fost citați ca martori mai mulți edili de pe raza Câmpulung.

 

Diana Vasilescu