AZI la Guvern: Creditul Fermierului permite acum și plata datoriilor restante!

buget, ajutor de stat, fermieri, sprijin, fenomenele meteo periculoase, AGRO Plus, RURAL Plus, sprijinul fermierilor, seceta, Creditul Fermierului agricultori

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri extinderea programului Creditul Fermierului, de care vor beneficia aproximativ 7.500 de producători agricoli.

„Adoptăm azi noi soluţii pentru susţinerea producătorilor agricoli. Extindem programul Creditul Fermierului, unde acoperim parte din dobânda ce reprezintă ROBOR pe trei luni. Acum, de fapt, permitem şi plata datoriilor restante către furnizori sau distribuitorii de materii prime, precum şi pentru culturi agricole calamitate. Majorăm şi bugetul schemei cu 400 de milioane de lei, la un total de peste 1,85 miliarde de lei. Beneficiari vor fi în jur de 7.500″, a anunțat premierul Marcel Ciolacu în debutul şedinţei de guvern.

Potrivit acestuia, anul acesta, până la 30 septembrie, au fost alocate agriculturii peste 5 miliarde de euro pentru măsuri de sprijin.

„Consider că Guvernul României a luat deciziile necesare şi corecte”, a adăugat premierul Ciolacu.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.