COTA MINIMA INDIVIDUALA ALOCATA PESCARILOR PROFESIONISTI DIN DELTA A FOST MARITA CONSIDERABIL

Pescarii comerciali din Deltă vor putea captura legal mai mult peşte decât până acum şi nu vor fi sancţionaţi, dacă vor depăşi capturile pe care le vor primi anul acesta de la autorităţi, însă îşi vor înceta activitatea dacă se va depăşi cota alocată pentru zona în care pescuiesc, a declarat, pentru AGERPRES, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Mălin Muşetescu.

“Cota minimă individuală nu poate acoperi într-un an nici măcar salariul minim şi toţi pescarii mi-au confirmat că dintr-o tonă şi jumătate de peşte nu poţi să trăieşti. Pentru a nu duce acest fariseism la nesfârşit, am decis să mărim cota de la 1,5 tone de peşte la 3,5 tone”, a afirmat Muşetescu.

Cantitatea maximă de 3,5 tone de pescar variază în funcţie de zonă, potrivit sursei.

Anul acesta, nu se va impune o cotă maximă individuală, astfel încât cantităţile de peşte să fie fiscalizate, iar datele oficiale strânse de autorităţile de pe piaţa legală a peştelui să fie cât mai apropiate de realitate, potrivit sursei.

“Lipsa cotei maxime nu înseamnă că va fi liber la devastarea fondului piscicol, pentru că în fiecare zonă este o cotă generală. Dacă se atinge cota maximă a zonei, oprim pescuitul în locul respectiv”, a precizat Muşetescu.

În ceea ce priveşte cota minimă, aceasta va scădea de la 75% la 50% din cea alocată de autorităţi fiecărui pescar. “Când pescarii vin cu documente legale că au desfăşurat şi alte activităţi, se va accepta şi îndeplinirea a 50% din cota minimă”, a mai spus guvernatorul Rezervaţiei.

Potrivit acestuia, Administraţia RBDD nu poate emite permisele de pescuit, din cauză că autorităţile naţionale nu au adoptat actul normativ privind efortul de pescuit în acest an.

“În fiecare an a fost aşa”, a precizat guvernatorul Muşetescu.

Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii adoptă anual un ordin privind măsurile de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit alocate pe specii şi zone, care are la bază studii efectuate de cercetători.

În baza acestuia, autorităţile locale stabilesc noi cote pe fiecare zonă cuprinsă în ordin, acest cote fiind împărţite la rândul lor în cote pentru fiecare pescar.

Sursa: Agerpress
Citește și

Cmentariile sunt închise