Peste 60% dintre consumatorii de retail din întreaga lume estimează că vor creşte şi mai mult costurile vieţii în următoarele şase luni, potrivit celui mai recent indice EY Future Consumer Index (FCI).
Potrivit studiului FCI citat de AGERPRES, consumatorii din întreaga lume se pregătesc pentru o lungă perioadă de criză financiară, costurile vieţii tot mai ridicate şi incertitudinile geopolitice împingându-i să caute controlul financiar pe fondul unei încrederi economice scăzute.
Cercetării globală a 18.000 de consumatori, realizată în perioada 18 mai – 7 iunie 2022, arată că 79% dintre consumatori spun că finanţele lor reprezintă o preocupare, iar 62% dintre ei se aşteaptă să crească şi mai mult costurile vieţii în următoarele şase luni.
Conform studiului, preocupările legate de finanţele personale afectează majoritatea nivelurilor de venituri, de la cele mici (87%) la clasa de mijloc (77%), mergând chiar până la veniturile mari (64%).
În condiţiile în care încrederea consumatorilor este în scădere, cercetarea relevă o perspectivă economică semnificativ pesimistă în special din partea pieţelor occidentale, în comparaţie cu pieţele emergente/alte pieţe.
Astfel, consumatorii care sunt de părere că viaţa va rămâne la fel sau se va înrăutăţi în următorii trei ani sunt în număr mult mai mare în SUA (54%), Regatul Unit (65%), Germania (84%) şi Franţa (85%), în comparaţie cu Brazilia (21%), India (24%), Arabia Saudită (37%) şi China (38%).
Cu această continuă „mentalitate de urgenţă permanentă” adoptată de pandemie, consumatorii la nivel global se concentrează din ce în ce mai mult pe controlul cheltuielilor şi pe reajustarea priorităţilor pentru a-şi menţine valorile şi stilul de viaţă în faţa perturbărilor.
Cercetarea FCI arată că, în condiţiile în care costurile de trai cresc în spirală în fiecare săptămână, consumatorii cer acum accesibilitate, deoarece mai mult de unul din trei consumatori (35%) declară că sunt îngrijoraţi că nu vor avea suficienţi bani pentru a cheltui pe alte lucruri decât cheltuielile de trai. De asemenea, tot mai mulți dintre consumatori nu se limitează doar la a renunţa la produsele esenţiale pentru a reduce costurile vieții, ci încearcă noi branduri (33%) şi trec la branduri private sau „mărci proprii” (21%), expunând în cele din urmă la risc o treime din piaţa de adresabilitate a unui brand.
„Sectorul bunurilor de larg consum se află din nou la o răscruce de drumuri. Văzând cum consumatorii caută să preia controlul asupra finanţelor lor şi să facă faţă inflaţiei în creştere, producătorii şi comercianţii deopotrivă vor trebui să acţioneze agil şi rapid pentru a adresa temerile consumatorilor, în special cele legate de preţ, folosindu-se de brandurile private ca o ancoră pentru loialitatea clientelei. Fidelizarea consumatorilor va ajuta furnizorii să culeagă beneficiile atunci când clienţii se vor putea întoarce cu mai multe venituri disponibile”, consideră Georgiana Iancu, Partener, Lider Consumer Products & Retail, EY România.