8 decembrie 2021 - 19:01

Corteva Agriscience a anunțat câștigătoarele programului TalentA, sezonul 2021

Lansat cu succes anul trecut în România, cel de-al doilea sezon al programului TalentA, dezvoltat de Corteva Agriscience, și-a aflat câștigătoarele. Festivitatea de premiere a avut loc azi, 15 octombrie, prilej de sărbătoare în întreaga lume, fiind celebrată Ziua Mondială a Femeilor din mediul Rural.

Cele 33 de doamne înscrise în program și-au construit proiectele, le-au trimis comisiei pentru validare, iar în urma evaluării, Comisia, formată din 5 experți Corteva și 3 consultanți Starperformining a ales proiectele căștigătoare ,care raportează la beneficiul întregii comunități și sunt în conformitate cu obiectivele de sustenabilitate ale Corteva Agriscience. 

Elena Cosmina Socea, Corina Oprea, Diana Nicoleta Raba și Viorica Mirela Popa, dar și Ștefania Leoveanu sunt doamnele fermier care au convins prin proiectele lor că merită finanțare pentru a-și dezvolta afacerea.

Câștigătoarea premiului 1 este Elena Cosmina Socea cu proiectul  „Construirea unei hale de procesare alune în satul Popești”. Studentă în anul IV în cadrul Facultății de Horticultură din cadrul USAMV Iași, administrează alături de soțul ei o societate cu profil horticol. Beneficiind de o experiență de 8 ani în domeniu horticol din Italia, aceasta și-a deschis propria afacere în anul 2013 și motivată fiind de creșterea afacerii din fiecare an, își dorește să se dezvolte și mai mult.

“Alunul a devenit o specie tot mai atractivă, se plantează în mai multe zone din țară, motiv pentru care ne dorim să construim această hală și să putem lua alune și de la alți producători. Noi cultivăm alun pe 20 ha, avem și 3 ha plantate cu nuc, dar și pepiniere. Dispunem de teren propriu pe care vom construi hala și vom achiziționa o linie de procesare din Italia, pentru a putea obține produse finite. Astfel, cu ajutorul premiului oferit de Corteva, vom putea crea locuri de muncă permanente, nu doar sezoniere, vom asigura și altor producători piață de desfacere și ne vom dezvolta afacerea”, a punctat Elena Cosmina Socea. 

Corina Oprea, inițiatoarea proiectului „Crăița Merelor – Tradiție. Inovație. Sustenabilitate” este ocupanta celui de-al doilea loc. Tânăr antreprenor în agibusiness și manager cu experiență de peste 10 ani în corporație, Corina iubește merele la fel de mult ca leadership-ul, dezvoltarea continuă și inovația. Și-a propus să ducă la un alt nivel afacerea familiei, o afacere cu o tradiție de peste 40 de ani.

“Atunci când puțini mai credeau în patria merelor, eu împreună cu familia am decis să aducem livezile cu meri în atenția publicului din noi perspective. În 2011 am fost primii producători de suc de mere și ne-am bucurat să împărtășim cunoștințele despre instalația de procesare cu comunitatea din care facem parte, astfel încât azi, majoritatea consătenilor produc suc de mere.

În 2019, am creat marca Crăița Merelor și nu ne-am oprit doar la producția de suc, ci am ascultat dorințele clienților și am produs mere deshidratate, cidru și anul acesta vom adăuga un nou produs, untul de mere. Ma bucur că am avut ocazia să fac parte din acest proiect, iar premiul oferit de Corteva ne va oferi posibilitatea să procesăm o cantitate mai mare de fructe și să extindem tipurile de produse create din mere.

Astfel, ne dorim nu doar să inspirăm comunitatea din Voinești, ci și să oferim informații educative în cadrul vizitelor în livadă, workshopuri și programe cu școli și/sau grădinițe. Introducerea Bazinului Pomicol Voinești în circuitele turistice este unul dintre obiectivele menite să aibă un impact pozitiv, major asupra comunității. Nu în ultimul rând, ne dorim să creăm noi locuri de muncă prin dezvoltarea business-ului și a capacității de producție”, a declarat Corina Oprea.

Proiectul premiat cu locul 3 „Diversificarea sortimentală  prin dezvoltarea unei game artizanale de conserve din fructe și legume”  aparține doamnelor Diana Nicoleta Raba și Viorica Mirela Popa. Diana Nicoleta Raba este absolventă a Facultății de Tehnologia Produselor Agroalimentare din cadrul USAMV a Banatului și doctor în horticultură din anul 2010, actualmente conferențiar universitar în cadrul Facultății de Management și Turism Rural, iar Viorica Mirela Popa este și ea absolventă a Facultății de Tehnologia Produselor Agroalimentare din cadrul aceleași Universități, doctor în  Horticultură din anul 2009 și ocupă funcția de sef lucrări în cadrul Facultății de Inginerie Alimentară.

„Prin implementarea acestui proiect încercăm să dezvoltăm o variantă sustenabilă prin care să valorificăm potențialul horticol din zona de vest a țării, inclusiv a fructelor din flora spontană a Banatului Montan. Ne dorim să venim în sprijinul producătorilor locali, pentru că sunt puține societăți care prelucrează legumele și fructele, iar potențialul de a pătrunde pe piața de profil este destul de mare, mai ales că trendul actual este acela de consuma produse cât mai lipsite de aditivi, produse care să se apropie cât mai mult de gustul de acasă, preparate cât mai tradițional.

Ne propunem și diversificarea gamei existente prin introducerea de conserve din fructe și legume realizate în mod tradițional. Vom colecta și vom prelucra legumele și fructele de la producătorii din zonă și vom exploata resursele din flora spontană, pentru că de obicei producția merge spre export și se întoarce sub formă de produse procesate în țară. Așadar, premiul oferit de Corteva ne oferă oportunitatea de a reuși să venim în sprijinul consumatorilor cu produsele curate și să valorificăm corespunzător cunoștințele absolvenților universității noastre”, a declarat Diana Nicoleta Raba.

Ca și anul trecut, compania Starperformining a acordat un premiu special, de această dată în valoare de 1.500 euro, iar proiectul câștigător a fost depus de doamna Ștefania Leoveanu, care îți dorește să înființeze o plantație de căpșuni în comuna Celaru, județul Dolj.

 „Ne bucuram ca în această zi specială am putut oferi doamnelor fermier din zonele rurale oportunitatea de a-și dezvolta si moderniza propria afacere, contribuind astfel la bunăstarea comunității din care fac parte. Le asigurăm pe câștigătoare de tot sprijinul nostru în implementarea ideilor care vor ajuta la îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale.” a spus Maria Cîrja, Director Marketing Corteva Agriscience România și Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.