Controversa Aberdeen Angus: Se cer aceleași standarde pentru toți crescătorii de bovine! (VIDEO)

Aberdeen Angus este una dintre cele mai răspândite rase de bovine de carne din Europa, însă când vine vorba de criteriile după care sunt apreciate exemplarele de acest tip, acestea diferă destul de srios de la o țară la alta.

Din acest motiv, Asociația Aberdeen Angus România dorește să formeze un parteneriat la nivel european prin care să se realizeze o uniformizare a standardelor la acestă rasă de bovine.

În acest fel se dorește ca să se elimine anumite actiuni, care pur și simplu produc confuzie în rândul crescatorilor de bovine. Marcel Olteanu, președintele Asociației Aberdeen Angus România spune că atât colegii lui cât și cei din Cehia, caută să susțină această propunere

„Vrem să lansăm împreună cu colegii noștri din Cehia un proiect de uniformizare a standardelor rasei Angus în Europa, pentru că astăzi avem niște standarde de creștere după modelul englezesc, alte standarde după modelul german, altele după modelul franțuzesc. Și atunci, vrem să încercăm o uniformizare în ideea de a putea aprecia fiecare animal în parte în funcție de tot efectivul European, să vedem unde un situăm. În România, (rasa) Aberdeen Angus este lider de piață de când s-a născut, (…) în urmă cu 15-20 de ani”, a declarat Marcel Olteanu.

Vezi pe larg declarațiile președintelui Asociației Aberdeen Angus România într-un material video semnat de reporterul AgtoTV Marius Milea:

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole