Continua operatiunile de salvare in Portul Midia: 60 de oi recuperate

Acțiunile de salvare continuă în Portul Midia. În cea de-a treia zi de la scufundarea navei Queen Hind,  care avea 14.600 de oi la bord, pompierii au anunţat că au reuşit să salveze 60 de animale vii şi să le transporte la mal, potrivit ISU Dobrogea.

„Avem până acum, marţi după-amiază, în cea de-a treia zi a operaţiunii de salvare, 60 de oi vii recuperate şi duse la cheu salvate, în zona portuară Midia, de pe nava Queen Hind. Operaţiunea continuă, animalele sunt scoase de pe navă şi transportate la mal cu ambarcaţiunea tip RHIB, de unde sunt preluate de medici veterinari şi evaluate în cadrul a două corturi încălzite din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa, iar de aici adăpostite la o fermă de animale” – a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU, Anamaria Stoica.

Directorul general al Autorităţii Navale Române (ANR), Alexandru Mezei, a declarat marţi, la sfârşitul Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, organizat la Constanţa, că este primordială salvarea animalelor vii de la bordul navei.

„La ora actuală se acţionează pentru salvarea eventualelor animale care mai sunt vii, după care urmează să se cureţe acvatoriul zonei Midia a Portului Constanţa şi de cadavrele existente. Şi salvarea animalelor şi extragerea cadavrelor trebuie făcută fără să expunem salvatorii la riscuri deosebite. La ora actuala nu există risc biologic”, a precizat Mezei, citat de AGERPRES.

 

 

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.