Continuă căldurile. Când este posibil să plouă

Ploi serioase pot fi doar la începutul săptămânii viitoare.
calduri
Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică o estimare a valorilor de temperatură și umiditate pentru intervalul 12-25 septembrie. Din păcate, sunt șanse foarte mici să plouă astfel încât deficitul de apa din sol să se reducă.
În zona montană, regimul termic nu va avea variații importante în decursul celor două săptămani de prognoză, tendința fiind de scădere usoară și treptată, în special în a doua jumătate a intervalului, când valorile termice se vor apropia de mediile climatologic specifice perioadei, după ce în prima săptămană vor caracteriza o vreme caldă pentru cea de-a doua decadă a lunii septembrie. Astfel, maximele diurne vor varia de la o medie de 18 grade în prima săptămană spre 12 grade, în jurul datei de 24 septembrie. Temperaturile nocturne vor avea valori, mediate la scara intreagii regiuni, de la 11 grade la începutul intervalului, spre 4…5 grade la sfârșitul celor două săptămani. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mai ridicată în intervalul 11-14 septembrie și din nou după 17 septembrie, când se vor înregistra și cantităti de apă însemnate.
BANAT. Pe parcursul primei săptămani de prognoză, variațiile termice de la o zi la altă nu vor fi semnificative, astfel că vremea se va menține mai caldă decât ar fi normal în a două decadă a lunii septembrie, cu medii ale maximelor de 27…30 de grade și ale minimelor de 14…17 grade. O răcorire a vremii se va resimți în cea de-a două săptămană, astfel că regimul termic va deveni apropiat de cel climatologic specific perioadei, fiind de așteptat maxime de 22…24 de grade și minime de 11…14 grade, mediat pe regiune. La începutul perioadei de referintă, vor fi averse pe arii restrânse și în general slabe. Probabilitatea pentru ploi mai frecvențe și în general moderate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 18-20 septembrie și, posibil, în ultimele zile ale prognozei.
CRIȘANA. În prima săptămană de prognoză, nu vor fi variații termice semnificative, astfel că se va menține o vreme mai caldă decât ar fi normal în a două decadă a lunii septembrie, cu medii ale maximelor de 27…30 de grade și ale minimelor de 13…17 grade. O răcorire a vremii se va resimți pe parcursul celei de-a două săptămani, astfel că regimul termic va deveni apropiat de cel specific acestei perioade din an, fiind de așteptat maxime de 22…24 de grade și minime de 10…13 grade, în medie regională. La începutul perioadei de referintă vor fi averse izolate, în general slabe. Probabilitatea pentru ploi mai frecvențe și în general moderate cantitativ va crește în intervalul 18-20 septembrie și, posibil, în ultimele zile ale prognozei.
TRANSILVANIA. Valorile termice se vor menține, pe parcursul primei săptămani, mai ridicate decât cele specifice la mijlocul lunii septembrie, cu medii ale maximelor de 24…28 de grade și ale minimelor de 10…14 grade. O răcorire a vremii se va resimți după data de 18 septembrie astfel că regimul termic va deveni apropiat de cel climatologic specific perioadei, fiind de așteptat maxime de 20…24 de grade și minime de 8…12 grade, mediat pe regiune. În prima parte a perioadei de referintă, ploi slabe vor fi posibile doar izolat. Apoi probabilitatea pentru ploi locale, în general moderate cantitativ va crește, cu precădere pentru intervalul 18-20 septembrie.
MARAMUREȘ. Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, deși vor fi ușoare variații termice de la o zi la altă, vremea se va menține mai caldă decât ar fi normal în a două decadă a lunii septembrie, cu medii ale maximelor de 25…29 de grade și ale minimelor de 11…16 grade. O răcorire a vremii se va resimți în cea de-a două săptămâna, astfel că regimul termic va deveni apropiat de cel climatologic specific perioadei, fiind de așteptat maxime de 20…23 de grade și minime de 9…12 grade, mediat pe regiune.
MOLDOVA. Pe parcursul primei săptămani de prognoză vor există variații semnificative ale temperaturii aerului. De la o vreme călduroasă în primele două zile, în care media regională a maximelor termice va fi de 30 de grade, iar cea a minimelor nocturne de 16 grade, în jurul datei de 15 septembrie se va ajunge la un regim termic normal pentru acea dată calendaristică. Apoi, pană la sfârșitul săptămanii, valorile termice vor crește din nou, la o medie de 26…27 de grade a temperaturilor maxime și în jur de 13 grade a celor minime. În cea de-a două săptămană de prognoză, atât valorile termice diurne cât și cele nocturne vor marca o scădere usoară și treptată, în medie la nivel regional cu aproximativ 2 grade, apropiindu-se astfel de mediile climatologic specifice acestei perioade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalul 18-21 septembrie, când se pot înregistra cantităti de apă mai însemnate. Pană la sfârșitul intervalului de prognoză doar pe arii restrânse vor mai fi ploi slabe, trecătoare.
DOBROGEA. De la o vreme călduroasă în primele trei zile ale intervalului de prognoză, în care media regională a maximelor termice va fi de 27….29 de grade, iar a celor minime de aproximativ 18 grade, se va ajunge în zilele de 15 și 16 septembrie la un regim termic apropiat de normalul acestei perioade, în urmă unei scăderi de 5…6 grade. Apoi, pană la sfârșitul săptămanii valorile termice vor crește din nou, iar vremea va redeveni caldă pentru a două decadă a lunii septembrie, cu o medie de 25 de grade a temperaturilor maxime și în jur de 16 grade a minimelor termice. Pe tot parcursul celei de-a două saptămani de prognoză nu vor fi modificări semnificative, valorile termice fiind în scădere usoară de la o zi la altă, de la o medie regională a temperaturilor maxime de 24….25 grade la început, spre 21…22 grade la finalul intervalului, în timp ce media minimelor nocturne va scădea de la 16 la 14 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în intervalul 19-21 septembrie, când vor fi și perioade cu ploi însemnate cantitativ, iar pană la sfârșitul intervalului de prognoză doar izolat vor mai fi ploi slabe, trecătoare.
MUNTENIA. În cea mai mare parte a primei săptămani de prognoză, valorile termice vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă, cu o medie la nivel regional a temperaturilor maxime de 28…30 de grade și de 14…16 grade a celor minime. Excepție vor face zilele de 15 și 16 septembrie când se va consemna o scădere de aproximativ 4 grade, atât a temperaturilor diurne cât și a celor nocturne. În a două săptămană, se va manifestă o tendintă de scădere usoară și treptată a regimului termic, astfel că la sfârșitul intervalului se vor înregistra valori apropiate de mediile multianuale specifice datei, respectiv temperaturi maxime, în medie, de 22 de grade și minime, la nivel regional, de 11…12 grade. Probabilitatea pentru ploi moderate cantitativ și pe arii extinse va fi ridicată în intervalul 18-21 septembrie. Ulterior, pană la sfârșitul celor două săptămani de prognoză, doar trecător și pe spații mici va mai plouă slab.
OLTENIA. Regimul termic va avea o tendintă de scădere usoară și treptată pe tot parcursul intervalului de prognoză, de la o vreme mult mai caldă în prima săptămană, spre valorile termice apropiate de mediile climatologic specifice perioadei, la finalul intervalului. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 30 grade, spre 22 grade în jurul datei de 24 septembrie. Media regională a temperaturile nocturne va fi de asemenea în scădere, de la 16 la 11 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor, local moderate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 18-21 septembrie. În rest, numai trecător și pe arii restrânse va plouă slab, în special în jurul datelor de 23 și 24 septembrie.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.