Consumul de bere a scăzut- care este alternativa?

Consumul de bere artizanală a scăzut la jumătate spun producătorii ieșeni. Închiderea Horeca pentru o perioadă mai mare de timp a distrus industria berii din zona Iașului.

Există însă și o veste bună și aceasta vine de la Universitatea  de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași, unde studenții au creat o rețetă de bere cu ghimbir. Acest lucru s-a întâmplat în atelierul propriu de microproducție, acolo unde există dotările necesare care au fost achiziționate printr-un proiect depus în urmă cu câțiva ani.

Pentru a face un produs deosebit de ceea ce este pe piață, studenți au venit cu mai multe propuneri pentru o nouă băutură iar la final a fost aleasă berea cu ghimbir.

Primele butoaie au fost gata până de Crăciun, au fost făcute analizele de produs pentru a se descoperi dacă îndeplinește toți parametrii. Important este că, înainte de lansarea pe piață a produsului finit, studenții verifică pas cu pas ca totul să fie bine făcut.

Tinerii de la specializările ce aparțin de ingineria produselor alimentare, de la Facultatea de Agricultură, au participat deja la întreg fluxul tehnologic al primei șarje de bere în care a fost adăugat ghimbir natural, întreg demersul având în exclusivitate scop didactic.

Tot de la Iași, în jurul 2008, a apărut prima fabrică de bere artizanală din România- fabrica din localitatea Tomești. În ultima perioadă, proprietarii au reușit să vândă datorită magazinelor tip băcănii dar și supermarket-urilor mai ales că acum domeniul Horeca este afectat de pandemie.

- Publicitate -

Deocamdată berea studenților ieșeni are doar scop didactic dar când va fi gata magazinul Universității este posibil sa fie găsită și acolo. 

 Autor: Daria Diaconiuc

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole