Fermierii români vor fi obligați să reducă drastic consumul de substanțe chimice pentru protecția plantelor, dacă regulamentul de utilizare durabilă a pesticidelor, publicat recent în consultare publică, va intra în vigoare.
Potrivit lui Florentin Bercu, director executiv al UNCSV și reprezentant al Alianței pentru Agricultură și Cooperare, România ar putea fi obligată să reducă utilizarea pesticidelor cu până la 70%.
”Trebuie să avem în vedere că România are un consum mediu specific de pesticide pe hectar care oscilează între 570 grame și 700 grame. Problema este că se va ajunge la o lipsă de competitivitate a fermierilor din țările așa cum este România, prin impunerea unei reduceri. (…) Abia astăzi a fost publicat draftul regulamentului de utilizare durabilă a pesticidelor și trebuie să avem în vedere că sunt stabilite trei categorii de ținte.
Țările care au un consum mai mic de 70% din media Uniunii Europene, care este 2,3 kg, sunt obligate să reducă că 40% consumul de pesticide. A doua categorie înseamnă o reducere cu 50%, dacă au un consum între 70% și 140% din media UE. A treia categorie, pentru țările care au un consum de peste 140% din media UE, trebuie să reducă consumul cu peste 60%. Intervine un al doilea criteriu care spune că dacă în perioada de analiză 2011-2019 ți-a crescut consumul de pesticide, trebuie să reduci cu până la 70%. România e printre exemplele cele mai nefericite. Cu ce vom mai rămâne? Cu 250 grame? Poți să compari Olanda, care are un consum de 8,8 kg/hectar, cu România, care are 570 g/hectar?
Abia a fost postat regulamentul în consultare publică. Noi intenționăm, împreună cu toate țările care sunt în situații similare, să luăm poziții publice. Scrisoarea noastră pe acest subiect a fost transmisă către toate autoritățile europene”, a precizat Florentin Bercu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.