Condamnat la închisoare: Și-a omorât vărul în timp ce muncea în curtea unei vecine

prestatori casnici

Un bărbat care muncea cu ziua în curtea unei vecine împreună cu vărul său, a fost condamnat la închisoare după ce chiar el l-a omorât. 

Verii din comuna Bengești – Ciocadia, județul Gorj, se aflau în curtea unei vecine, ajutând-o la treburile gospodărești, când la un moment dat, o ceartă a escaladat între cei doi. Agresorul, sub influența băuturilor acoolice s-a năpustit asupra vărului său și l-a izbit de mai multe ori cu capul de pământ. Victima, fără puteri, zăcea la pământ, iar agresoul a continuat să-l lovească cu cruzime până când a intervenit fratele agresorului și i-a despărțit. Agresorul a fugit de la locul faptei, iar victima a plecat acasă pentru a se odihni. A doua zi, soția victimei l-a găsit inconștient, moment în care a cerut intervenția serviicilor medicale. Două zile mai târziu, medicii au constatat decesul bărbatului, conform gorjeanul.ro

Incidentul a avut loc în primăvara anului trecut, iar autoritățile au constat că agresorul nu este la prima abatere violentă. Astfel, Tribunalul Gorj, a stabilit sentința finală în martie 2024 pentru agresor, acesta fiind condamnat la 10 ani de închisoare și peste 125.000 de lei daune materiale familiei victimei. 

 

Picture of Liliana Postica
Liliana Postica

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.