Concluzii dupa intalnirea de la MADR! Ce i-a cerut LAPAR lui Adrian Oros

După cum AGRO TV v-a informat deja, ieri, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc o serie de întâlniri între reprezentanții ministerului, în frunte cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, și reprezentanți ai mai multor organizații de fermieri. Printre acestea s-a numărat și LAPAR, care a venit, așa cum s-a cerut, cu o listă de trei probleme care trebuie rezolvate în sectorul agricol, dar și cu posibile rezolvări pentru acestea.

Realizatorul AGRO TV, Ovidiu Ghinea, a stat de vorbă în cadrul ultimei ediții a emisiunii ”Agricultura la Raport” cu Gheorghe Albu, reprezentant al LAPAR-ului prezent la discuțiile de la MADR, pentru a afla concluziile în urma întâlnirii. Acesta ne-a detaliat problemele pe care LAPAR le-a înaintat ministerului, dar și răspunsurile primite.

”Cele trei probleme asupra cărora LAPAR-ul a insistat sunt următoarele. Criza forței de muncă din agricultură; după cum știm, foarte multe milioane de români pleacă în străinătate să muncească pentru un câștig mai bun. De ce să nu ne păstrăm noi acești muncitori în România, găsind soluții de a le da o retribuție mai bună, în așa fel încât să nu mai plece pentru un câștig mai bun în altă parte. Asta înseamnă un model similar cu cel din sectorul de construcții. Și acolo, activitatea este una sezonieră, cum este și în agricultură. Acolo s-a găsit soluția ordonanței 114 din 2018, prin care cei care lucrează în construcții sunt scutiți de impozitul pe salariu și de contribuțiile pe care trebuie să le plătească din salariu. (…) Am solicitat ca și în agricultură să se aplice principiile acestei ordonanțe. A rămas să se pună în discuție această propunere, să ne întâlnim și cu Ministerul Finanțelor și să avem o discuție, ca să vedem dacă se poate aplica și în agricultură această ordonanță”, a declarat Gheorghe Albu în direct la AGRO TV.

”O altă problemă discutată a fost învățământul dual. Am propus ca noi, fermele private, care avem nevoie fie de specialiști cu școală tehnică, fie de specialiști cu studii superioare, să plătim noi această școlarizare, iar ei să fie obligați contractual să muncească în ferma și în firma care a suportat cheltuielile pentru școlarizare un număr de ani. (…) Aici soluția este mai ușor de găsit, pentru că o parte din liceele agricole sunt în portofoliul Ministerului Agriculturii. Și aici urmează să avem o întâlnire și cu cei din ministerul învățământului și cu reprezentanți ai universităților și liceelor agricole și cred că putem găsi soluții”, a mai adăugat reprezentantul LAPAR.

Nu în ultimul rând, membri LAPAR au discutat cu Adrian Oros și problema sectorului de cercetare din domeniul agriculturii.

”A treia problemă pe care am ridicat-o este legată de cercetare. În România, sectorul de cercetare privat nu există. Ar trebui să se pună accent și pe cercetarea în fermele private, chiar specializate pentru cercetare și care, la rândul lor, să fie în subordonarea Academiei de Științe Agricole. Sunt foarte multe ferme agricole care își doresc să facă cercetare și trebuie să aibă această libertate să poată să-și angajeze cercetători, să poată să aibă laboratoare, să poată să beneficieze de roadele cercetărilor. Ar fi o variantă și cea a contractelor de asociere și colaborare cu unitățile de cercetare pe teme de cercetare aplicativă, dar este bine să se ia în calcul și cercetarea privată sub coordonarea Academiei de Științe Agricole”, a mai precizat Gheorghe Albu.

Potrivit acestuia, discuția a fost una productivă, iar reprezentanții ministerului au fost deschiși și la alte probleme, pe lângă lista celor trei care au fost cerute. Așadar, în cadrul întâlnirii s-au mai discutat probleme legate de legea revânzării, de legea vânzării terenurilor agricole, dar și de legea comasării terenurilor.