
VIDEO Concediile medicale, disperarea angajatorilor din mediul rural


Locuri de muncă în sate și comune – un obiectiv mai greu de atins când intervin concediile medicale, dar nu imposibil de realizat, mai ales dacă pentru punerea lui în practică își dau mâna atât investitorii, cât și administrațiile locale. Un exemplu de bune practici în acest sens, l-a descoperit colega noastră, Elena Picu, în comuna Dărmănești din județul Argeș.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























