Comunicat MADR: S-a stabilit programul pentru discuțiile cu reprezentanții fermierilor!

MADR, schemele de sprijin, Florin Barbu ANZ, inputuri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat agenda întâlnirilor ministrului Florin Barbu cu reprezentanții mediului asociativ, pentru zilele de 15 și 16 ianuarie 2024.

„În continuarea comunicării din 10 ianuarie 2024, prezentăm desfășurătorul orar pentru formele asociative care au confirmat până la această dată (12 ianuarie 2024, ora 12:00) participarea la întâlnirea cu ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Ionuț BARBU, pentru zilele de luni și marți, 15 și respectiv 16 ianuarie 2024, la sediul instituției”, se arată într-un comunicat al MADR remis, vineri, redacției AgroTV.  

Astfel, pentru ziua de luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 11:00 sunt așteptați la sediul MADR fermierii din sectorul ovine și caprine, de la ora 13:00 vor intra cei din sectorul vegetal, iar de la ora 16:00 sunt programați reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).

Marți, 16 ianuarie, de la ora 11:00 sunt programați fermierii din sectorul zootehnic – vaca de lapte și cea de carne, de la ora 14:00 vor intra la discuții reprezentanții fermierilor din sectorul de porc și pasăre, iar de la ora 16:00, procesatorii din industria alimentară, se precizează în comunicatul MADR.

„Mulțumesc celor care au răspuns apelului meu de a participa la întâlniri. Am programat întrevederile astfel încât să putem discuta, pe îndelete, cu fiecare sector în parte măsurile de sprijin și soluțiile de finanțare pentru toate situațiile pe care le întâmpină în acest an agricol fermierii. Ne vom așeza la masa discuțiilor civilizat, astfel încât să putem înțelege exact cu ce probleme se confruntă cu toții. Vom căuta să găsim rezolvare în cel mai scurt timp, pentru că activitatea în agricultură trebuie să continue și să se dezvolte, în beneficiul fermierilor, dar având în centrul atenției consumatorul român, care așteaptă produse sigure și de calitate”, a declarat ministrul Florin Barbu.

În tabelul de mai jos se regăsesc formele asociative invitate la discuțiile cu șeful MADR:

Data

Participant

Nume și prenume

Status

 

luni 15.ian
ora 11.00

OVINE – CAPRINE

1

Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine ”MoldoOvis” Botoșani

Ionică Nechifor

confirmat

 

2

Asociația  Crescătorilor de Ovine și Caprine – Miorița Chișineu – Criș

Ioan Branga

confirmat

 

3

Asociația județeană a crescătorilor de ovine ”Dacia” Hunedoara

Dumitru Andreșoi

confirmat

 

4

Ioan Bodea PF

Ioan Bodea

confirmat

 

5

Asociația crescătorilor de ovine ”Păstorul Crișana” Arad

Nicolae Cioranu

confirmat

 

6

Federația Oierilor de Munte din România

Eugen Gonțea

confirmat

 

7

Federația Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România ”ProOvis” Bistrița Năsăud

Ioan Câmpian

confirmat

 

8

Asociația Națională a Crescătorilor de Caprine ANCC ”CAPRIROM”

Claudiu Anghelescu

confirmat

 

9

Asociația Profesională a Ciobanilor

Ioan Sterp

confirmat

 

10

Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine,,Miorița Moldavis” Bacău

Cristian Costică

în curs de confirmare

 

11

Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine Caras-Severin

Marinca Balan

confirmat

 

12

Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine ”2003” Călărași

Valentin Artimon

în curs de confirmare

 

13

Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Teleorman

Florin Răduț

confirmat

 

14

Asociatia Județeană de Ovine și Caprine Ovis Banatim Timiș

Gheorghe Dioane

confirmat

 

15

Asociația Agricolă Țara Loviștei

Ștefan Constanța

confirmat

     

16

Asociația crescătorilor de specii în Conservarea Registrului Genealogic al rasei Țigaie Ruginie

Sorin Iordan Popica

confirmat

             
 

luni 15.ian ora 13.00

VEGETAL

1

PRO-AGRO

Ionel Arion

confirmat

 

2

UNCSV

Mircea Baluta

confirmat

 

3

Forta Fermierilor

Vlad Macovei

confirmat

 

4

LAPAR

Nicu Vasile

confirmat

 

5

APPR

Nicolae Sitaru

confirmat

 

6

AFR

Ion Cioroianu

confirmat

 

7

Clubul Fermierilor Romani

Florian Ciolacu

confirmat

 

8

Fermierii Patrioti

Stefan Musca

confirmat

 

9

OIPA Legume-Fructe

Vlad Gheorghe

confirmat

 

Luni 15.ian ora 15.00

AMRCR

1

AMRCR

George Badescu

confirmat

 

2

MEGAIMAGE

Emil Ilie

în curs de confirmare

 

3

PROFI

Costinas Calin

în curs de confirmare

 

4

LIDL

Maria Maxim

în curs de confirmare

 

5

KAUFLAND

Valer Hancas

în curs de confirmare

 

6

CAREFFOUR

Mario Cretu

în curs de confirmare

 

7

PENNY

Costache Daniel

în curs de confirmare

 

8

AUCHAN

Liliana Dragomir

în curs de confirmare

 

9

CORA

Camelia Popescu

în curs de confirmare

 

10

SELGROS

Balcan George

în curs de confirmare

 

11

METRO

Nicolae Santoianu

în curs de confirmare

             
 

marti 16.ian
ora 11.00

BOVINE

1

Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România – AGCTR

Toader Neaţă Împăratu

confirmat

 

2

Asociaţia Crescătorilor de Taurine Holstein Ro

Claudiu Davițoiu

confirmat

 

3

Asociaţia Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România – ACBCR

Dumitru Grigorean

confirmat

 

4

Asociaţia Crescătorilor de Bivoli din Transilvania

Călin Andrei Zanc

confirmat

 

5

Cooperativa Agricolă Someș-Arieș

Mihai Horvat

confirmat

 

Marți, 16.ian
ora 14.00

PORC – PASĂRE

1

Asociaţia Producătorilor de carne de Porc din România APCPR

Ioan Ladoși

confirmat

 

2

Asociația Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin AFISS

Larisa Violeta Ene 

confirmat

 

3

Uniunea Crescătorilor de Păsări din România  – UCPR

Ilie Van

confirmat

 

4

Asociația crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine şi porcine din România – ACEBOP

Mary Pana

confirmat

 

5

Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna

Ioan Cleja

confirmat

 

Marti, 16.ian
ora 16.00

PROCESATORI

1

ROMPAN

Aurel Popescu

confirmat

 

2

ANAMOB

Viorel Marin

confirmat

 

3

ROMALIMENTA

Mihai Vișan

confirmat

 

4

APRIL

Dorin Cojocaru

confirmat

 

5

ARC

Dana Tănase

confirmat

 

Citește și Șah la ministrul agriculturii: Organizațiile de fermieri susțin protestul!

2 thoughts on “Comunicat MADR: S-a stabilit programul pentru discuțiile cu reprezentanții fermierilor!

  1. Avatar of Sabin Sabin spune:

    Sfidare sa porți discuții după 5 zile? Dacă ei nu livrează 5 zile mâncare cum e? Oricum sfidare din partea ministerului.

  2. Avatar of Popescu Gheorghe Popescu Gheorghe spune:

    Lucrez 130 ha de ce s-au tăiat subvențiile fata de anul 2022 ? Preturile la cereale mici imputurile mari mai taiti și suventi mă duc să mă arunc în Dunăre ! Nu mai punem problema secetei toate județele limitrofe Gorjului au avut seceta pedologică numai gorjul a fost lapte și miere pentru culturi (prefect)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *