COMISIA EUROPEANA PROPUNE O CRESTERE A AJUTORULUI DE MINIMIS DE LA 15.000 LA 25.000 DE EURO PE FERMA

240

Comisia Europeană propune modificări ale normelor care reglementează ajutorul de stat în sectorul agricol, sporind suma pe care autoritățile naționale o pot utiliza pentru a sprijini fermierii fără a fi nevoie de aprobare prealabilă.

Propunerea – de a majora suma maximă a ajutorului de la 15.000 euro la 25.000 euro pe o perioadă de trei ani pe exploatație – este un răspuns la cererile statelor membre ale UE de a îmbunătăți sprijinul acordat agricultorilor, reducând în același timp sarcina administrativă și fără a distorsiona piața.

Modificarea propusă a așa-numitelor norme privind ajutorul de minimis ar stabili, de asemenea, valoarea maximă națională a ajutorului la 1,5% din producția agricolă anuală în aceeași perioadă de trei ani (de la 1% în normele actuale).  De asemenea, propune creșterea cu 50% a sumei totale a ajutorului care poate fi acordată de statele membre unui anumit sector agricol în scopul reducerii impactului asupra comerțului dintre statele membre și evitării unei denaturări potențiale a concurenței.

În cele din urmă, noile norme ar propune, de asemenea, crearea registrelor centrale obligatorii la nivelul statelor membre, înregistrarea ajutoarelor de minimis acordate în vederea simplificării și îmbunătățirii furnizării și monitorizării ajutoarelor de minimis.

În conformitate cu normele actuale privind ajutorul de minimis agricol, autorităților naționale li se permite să acorde ajutoare mici întreprinderilor din sectorul agricol fără notificarea prealabilă a Comisiei Europene. Această formă de sprijin s-a dovedit a fi deosebit de utilă în perioadele de criză, deoarece permite autorităților să reacționeze rapid și eficient pentru a sprijini fermierii vulnerabili. Comisia solicită în prezent un răspuns, un feedback, cu privire la modificările propuse. Consultarea se adresează în primul rând autorităților publice din UE cu experiență anterioară în ceea ce privește acordarea de ajutoare de stat în sectorul agricol în conformitate cu normele de minimis. Consultarea va dura până la 16 aprilie 2018, precizează comunicatul Comisiei Europene.

Până acum, fermele românești și din alte state UE,  puteau să beneficieze de un ajutor de minimis de maxim 15.000 de euro/fermă, acordat pentru o perioadă de trei ani. Ajutoarele de minimis sunt acordate atât în sectorul vegetal, cât și în zootehnie și dăm câteva exemple, pentru lână, tomate, achiziționare de berbeci de rasă, etc. Comisia Europeană propune ca suma maximă acordată pe fermă, ca ajutor de minimis, să fie de 25.000 de euro/fermă. 

Citește și

Cmentariile sunt închise