Comisia de anchetă privind vânzarea terenurilor către străini a strâns suficiente semnături pentru a fi înființată

Steriu_Valeriu_AndreiDemersul lui Valeriu Steriu de a înființa o comisie de anchetă a întrunit numărul de semnături cerut de regulamentul Parlamentului și va ajunge pe masa Birourilor Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților săptămâna următoare, în cursul zilei de marți.
Un număr de 139 de deputați și senatori de la UNPR, PSD, PNL, ALDE, Grupul Minorităților Naționale, precum și parlamentari neafiliați au semnat pentru înființarea comisiei de anchetă.
Steriu, inițiatorul demersului, a afirmat despre acest demers:
‘ Înființarea acestei comisii pentru că scopul ei este unul cât se poate de clar, de onest și de deschis: să vedem cu certitudine care sunt suprafețele de teren aflate în proprietatea străinilor și să stabilim dacă situația de fapt referitoare la înstrăinarea terenurilor agricole reprezintă un pericol la adresa siguranței naționale, inclusiv din perspectiva siguranței alimentare ‘, a declarat Valeriu Steriu.
El a subliniat, încă o dată, problemele cu care se confruntă fermierii români, menționând că există o diferență între modul în care aceștia au acces la creditare, spre deosebire de cetățenii străini, în special în ceea ce privește creditarea.
„Dacă cetățenii români nu au acces la creditare, atunci nu pot achiziționa teren, ceea ce înseamnă că cetățenii români vor ajunge să lucreze pentru cetățenii străini pe terenuri agricole pe care ar fi vrut să le cumpere, dar nu au avut posibilitatea”, a mai declarat Valeriu Steriu.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.