Cea mai puternică combină a ajuns pe piața din România. Specialiștii spun că fermierii vor reuși să recolteze într-un timp deosebit de scurt, o calitate extrem de mare a boabelor și fără pierderi.
Titan Machinery România prezintă noua generație de combine CaseIH AF 10. Noua serie AxialFlow este cea mai puternică serie de combine oferită de producătorul american Case IH. Cu cel mai mare rezervor de cereale din industrie și un motor cu un consum redus de combustibil, noua combină AF10 acoperă mai multe hectare în mai puțin timp, cu puterea și eficiența necesare pentru a face față oricăror condiții de cultură. Agro TV a reușit să obțină în exclusivitate mai multe detalii.
Noua generație de combine de recoltat CASE IH AF 10 sunt proiectate și construite pentru a gestiona provocările și constrângerile cu care sunt nevoite să lucreze fermele moderne, fiind utilaje de înaltă tehnologie, capabile să recolteze într-un timp deosebit de scurt, o calitate extrem de mare a boabelor și fără pierderi.
Combina CaseIH AF10 a fost lansată în premieră anul acesta în România. Are cel mai mare rotor unic din industrie, mai mare cu 50% față de modelele precedente, are cel mai mare buncăr de cereale din industrie cu un volum de până la 20.000 de litri și un motor cu consum redus de combustibil, care oferă o putere maximă de 775 CP pentru a recolta eficient mai multe hectare în mai puțin timp. Capacitate, cai putere, tehnologie – această nouă generație de combine de recoltat Case IH AF10 le oferă pe toate, cu flux maximizat al recoltei, viteză îmbunătățită, capacitate mai mare de curățare și transport, rate de descărcaremai rapide și conectivitate de nivel superior cu tehnologie care vine direct din
fabrică. Pur și simplu obțineți mai mult cu fiecare oră de funcționare a motorului.





























