Cod portocaliu de ploi! Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă dimineață mai multe avertizări de vreme rea.

Astfel, în intervalul 17 septembrie, ora 10:30 – 18 septembrie, ora 12:00, este în vigoare o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ local în vestul, nordul, centrul țării și la munte (vezi Harta 1). Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

meteo
Harta 1 (Sursa: ANM)

Potrivit meteorologilor, și în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade în care pe alocuri instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii.

De asemenea, a fost emisă și o avertizare meteo Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă în intervalul 17 septembrie ora 12:00 – 18 septembrie, ora 12:00. Astfel,  în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, precum și în sudul Banatului se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 40-50 l/mp și izolat 60-70 l/mp.

Tot sâmbătă dimineață, meteorologii au emis o atenționare Cod galbent de vânt puternic, valabilă în intervalul 18 septembrie, ora 02:00 – 18 septembrie, ora 20:00, potrivit căreia în sudul, estul, centrul teritoriului și la munte vor fi viteze în general de 55-75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80-100 km/h (vezi Harta 2). Specialiștii ANM precizează că vremea se va răci accentuat în toate regiunile, devenind deosebit de rece în vest, nord și centru. În zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte.

- Publicitate -
meteo
Harta 2 (Sursa: ANM)

De altfel, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele 4 săptămâni, în săptămâna 19-26 septembrie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile intracarpatice. Regimul pluviometric va fi, însă, deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice și sud-vestice

Îcepând cu săptămâna 26 septembrie-3 octombrie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În săptămâna 3-10 octombrie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Potrivit meteorologilor, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

În săptămâna 10-17 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile estice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2002-2021. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole