Clarificari: Ce masuri vor sprijini in mod direct fermierii și zonele rurale?

Comisia Europeană (CE) propune creșterea flexibilității în ceea ce privește utilizarea instrumentelor financiare. Fermierii și alți beneficiari ai dezvoltării rurale vor putea beneficia, în condiții favorabile, de împrumuturi sau de garanții în valoare de până la 200 000 EUR, cum ar fi rate ale dobânzii foarte scăzute sau scheme de plată favorabile în cadrul FEADR. De obicei, aceste instrumente financiare trebuie să fie legate de investiții; în cadrul acestei noi măsuri, ele pot ajuta fermierii să își finanțeze costurile sau să compenseze pierderile temporare.

Mai mult, potrivit informațiilor de pe site-ul oficial al Comisiei Europene, fondurile de dezvoltare rurală pot fi utilizate pentru a investi în unități medicale și în infrastructuri la scară mică în zonele rurale, cum ar fi adaptarea centrelor de sănătate pentru a trata un număr tot mai mare de pacienți sau instalarea de structuri de sănătate mobile pentru efectuarea de teste și tratarea fermierilor și a locuitorilor din zonele rurale.

Ce măsuri prevăzute în cadrul CRII+  (Inițiativa Plus pentru investiții în răspunsul la coronavirus) vor sprijini statele membre ale UE în punerea în aplicare a programelor lor de dezvoltare rurală?

Statele membre se confruntă cu dificultăți de ordin practic în ceea ce privește îndeplinirea anumitor cerințe în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar Comisia își propune să ofere sprijin printr-o serie de măsuri concrete.

În primul rând, statelor membre li se va permite să realoce banii nefolosiți în cadrul programelor lor de dezvoltare rurală (PDR), în loc să îi trimită înapoi la bugetul UE. Fondurile vor trebui utilizate în cadrul PDR respectiv.

- Publicitate -

În al doilea rând, statele membre nu vor trebui nici să își modifice acordurile de parteneriat din cadrul fondurilor ESI încheiate pentru perioada bugetară 2014-2020 pentru a-și modifica programele de dezvoltare rurală, eliminându-se astfel unele proceduri administrative pentru statele membre.

În al treilea rând, în fiecare an, statele membre trebuie să trimită Comisiei un raport anual de punere în aplicare a programelor lor de dezvoltare rurală. În aceste circumstanțe excepționale, Comisia amână termenul de trimitere a rapoartelor respective (stabilit inițial pentru 30 iunie), pentru a acorda mai mult timp autorităților naționale să le elaboreze.

Ce alte măsuri se iau în cadrul politicii agricole comune (PAC) pentru a sprijini sectorul agroalimentar în aceste circumstanțe excepționale?

Pe lângă măsurile legate direct de FEADR în temeiul CRII+, Comisia propune o mai mare flexibilitate și o simplificare suplimentară a altor instrumente ale politicii agricole comune (PAC).

În primul rând, termenul pentru cererile de plată în cadrul PAC va fi extins cu o lună, de la 15 mai la 15 iunie 2020, acordându-se astfel mai mult timp fermierilor să își completeze cererile atât pentru plățile directe, cât și pentru plățile pentru dezvoltare rurală.

În al doilea rând, pentru a crește fluxul de lichidități al fermierilor, Comisia va spori avansurile de plăți directe și de plăți pentru dezvoltarea rurală. Rata avansurilor de plăți va crește de la 50 % la 70 % pentru plățile directe și de la 75 % la 85 % pentru plățile pentru dezvoltare rurală. Fermierii vor începe să primească aceste avansuri de la 16 octombrie 2020.

În fine, Comisia va propune o reducere a controalelor fizice la fața locului și va oferi o marjă de manevră mai mare pentru cerințele privind calendarul de desfășurare. Acest lucru va reduce sarcina administrativă și va evita întârzierile inutile. În prezent, statele membre trebuie să efectueze verificări pentru a asigura îndeplinirea condițiilor de eligibilitate. Cu toate acestea, în actualele circumstanțe excepționale, este esențial să se reducă la minimum contactele fizice dintre fermieri și inspectorii care efectuează controalele.

În prezent se iau măsurile juridice finale pentru adoptarea acestor măsuri.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole