Cioban ucis de patronul stânei unde lucra! Cum s-a petrecut totul

ciobani

Un cioban în vârstă de 54 de ani, care lucra la o stână din județul Buzău, a fost omorât în bătaie, zilele trecute, de șeful său. Conflictul pornise de la faptul că ciobanul vânduse câteva oi din stână, fără știrea proprietarului.

În urma cercetărilor procurorilor, s-a constatat că, în 1 octombrie, în urma conflictului izbucnit între cei doi, proprietarul stânei, în vârstă de 46 de ani, l-a lovit pe angajatul său cu palmele și pumnii, precum și cu o țeavă de tip PVC, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Dându-și seama de gravitatea faptelor sale, inculpatul a intenționat să ducă victima la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. A fost solicitat ajutor la 112, iar o ambulanță a fost trimisă către stână, însă nu a putut ajunge din cauza drumului greu accesibil. Ciobanul a fost urcat într-o căruță pentru a fi dus la ambulanță, însă a murit pe drum.

Proprietarul stânei a fost reținut de poliție în ziua respectivă, urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.