21 iunie 2021 - 10:17

Chinurile facerii regulilor susținerii fermierilor mici și înverzirii agriculturii eșuează

Super-trialogul pe tema reorganizării subvenționării agriculturii blocului comunitar european (UE27) în următorii ani au continuat și vineri, 28 mai 2021, fără finalitate însă.

Și asta în condițiile în care negociatorii statelor membre au continuat să se lupte pentru a  ajunge la un numitor comun cu privire la stabilirea regulilor menite să-i sprijine pe micii fermieri și să facă din sectorul agricol unul mai „verde” prin reformarea Politicii Agricole Comune (PAC).

Potrivit precizărilor făcute de un oficial european pentru Reuters, discuţiile se vor relua în iunie, pentru a se analiza reglementările menite să-i ajute pe micii fermieri şi a reduce impactul sectorului agricol asupra mediului.

Discuţiile neoficiale continuă vineri, dar nu pot fi adoptate decizii până la reluarea oficială a negocierilor în iunie, a explicat oficialul blocului comunitar.

Reforma PAC vizează un buget de circa 387 miliarde euro

Cele 27 de state membre UE au căzut de acord în luna octombrie 2020 cu privire la o reformă a Politicii Agricole Comune (PAC), care se va aplica începând din ianuarie 2023, cu un buget de aproximativ 387 de miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, dintre care 270 miliarde de euro sub formă de subvenţii directe către fermieri.

În paralel, Parlamentul European a adoptat propria sa foaie de parcurs şi, între timp, eurodeputaţii şi capitalele statelor membre bat pasul pe loc: cele două părţi trebuie să ajungă la o înţelegere pentru ca noua Politică Agricolă Comună să intre în vigoare.

Rămân în continuare mai multe puncte de dispută, în special cu privire la compatibilitatea din PAC şi strategiile europene din “Pactul verde” (care vizează ajungerea la neutralitatea emisiilor de carbon în 2050) şi cea privind “De la fermă la furculiţă” (securitatea alimentară). Aceste strategii vizează reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor până în 2030, precum şi rezervarea a unui sfert din terenurile arabile pentru culturile bio, obiective ambiţioase, dar care nu se regăsesc în PAC.

Uniunea Europeană (UE27) se apropie de sfârșitul unei lupte de trei ani pentru reformarea Politicii Agricole Comune (PAC), care va reprezenta aproximativ o treime din bugetul UE în exercițiul 2021-2027. Liderii UE27 intenționează să cheltuiască 387 miliarde de euro pentru plăți către fermieri și sprijin pentru dezvoltarea rurală, noi reguli cu aplicabilitate din 2023.

„Nu s-a terminat încă cu super trialogul și ne vom întâlni din nou mâine dimineață la ora 9.00”, declara joi, 27 mai 2021, Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, într-un tweet citat de Reuters.

„Trialogul” se referă la negocierile tripartite ale Comisiei cu statele membre ale UE și Parlamentul European, care trebuie să aprobe amândouă normativele UE. Negocierile ar fi trebuit să se încheie miercuri.

Portugalia, care reprezintă cele 27 de state membre în cadrul negocierilor, a propus joi seară compromisuri pe probleme nerezolvate, inclusiv cât de mulți bani să fie cheltuiți pe „eco-scheme” pentru protejarea mediului, cum ar fi agricultura ecologică sau chiar pentru reumectarea turbăriilor pentru a absorbi carbonul.

Propunerea spune că țările trebuie să cheltuiască 18% pe an pentru plăți destinate agriculturii prin eco-scheme – fie în acel an, fie cheltuind mai puțin pe eco-scheme în acel an, dar apoi compensând cu mai mulți bani în anii următori – sau țara ar pierde subvențiile respective.

În propunere, țările ar trebui să urmărească să cheltuiască o cotă mai mare de 25% din plăți pe eco-scheme. Parlamentul dorise o cotă de 30%. Poziția inițială a statelor membre a fost de 20%.

Propunerea a inclus, de asemenea, reguli pentru a plafona subvențiile acordate marilor proprietari de terenuri și întreprinderi. Ar fi necesar ca țările să redistribuie 10% din plățile PAC pentru fermieri către fermele mai mici, deși statele pot evita acest lucru dacă dovedesc că vor folosi alte metode pentru a distribui fondurile în mod echitabil.

Totodată, propunerea solicită Comisiei să analizeze posibilitatea legală de a aplica standardele UE de sănătate și mediu la produsele agricole importate, pentru a se asigura că fermierii europeni nu sunt subminați de concurenții din țările cu norme mai slabe.

Grupul european de fermieri și cooperative agricole Cogeca a declarat că fermierii se vor lupta pentru a pune în aplicare cerințele de mediu ale PAC, în timp ce primesc subvenții mai mici.

ONG-iștii de mediu au declarat că PAC va fi fără obiective ferme de a aborda 10% din gazele cu efect de seră din UE emise de sectorul agricol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.