Chesnoiu: „Ne întoarcem la Tomata!”

tomata

Programul Tomata va fi revigorat anul acesta, promite noul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, care îi încurajează pe legumicultori să nu abandoneze producția de roșii timpurii.

„Ne întoarcem la Tomata. Este obligatoriu. În primul rând pentru că acum când vorbim, în luna decembrie, legumicultorii se gândesc la planul de culture pentru anul 2022. Și trebuie să știe că vom da sprijin pentru tomate în spații protejate – tomatele timpurii – astfel încât să avem pe piață roșii românești”, a declarat Adrian Chesnoiu la Digi24.

Aceste tomate timpurii se fac însă cu foarte multă energie, iar problema care se ridică este aceea a competitivității în raport cu prodesele aduse din Turcia, din Polonia sau din Italia, în condițiile în care toate facturile vor exploda, fie că vorbim de energie electrică sau gaze. Șeful MADR spune însă că ministerul va putea compensa aceste cheltuieli prin măsurile de sprijin prevăzute în actul normativ de stimulare a producției de roșii românești.

„În schimb, pentru ciclul al doilea, vor rămâne și acele legume pe care noi vom considera necesar să le subvenționăm, dar nu cele care sunt în prezent în programul de minimis pentru că această Hotărâre de Guvern pentru ajutorul de minimis a fost făcută fără să țină cont de fermieri”, a mai spus ministrul Agriculturii.

El a mai precizat că vor fi întărite și controalele din sectorul legumicol, în care au fost semnalate, de-a lungul timpului, numeroase nereguli.

Pe de-o parte, aceste controale vor urmări cooperativele create doar de fațadă, pentru a încasa subvenții, și care, de multe ori, aduc în depozite legume de import pe care le etichetează ca produse românești. „Noi nu subvenționăm cooperative străine”, a afirmat ministrul Chesnoiu, subliniind că scopul subvențiilor este de a facilita accesul pe piață a producătorilor români.

În primul rând, însă, controalele vor urmări importurile de legume care inundă piața românească.

„Vom întări inspecția de stat în domeniul tehnic al calității, iar, pe de altă parte, avem planuri comune de acțiune cu Inspectoratul General al Poliției Române și cu cei de la vamă, astfel încât să putem să verificăm acele intrări de produse în țară care de multe ori nu sunt conform standardelor europene și nu respectă nici trasabilitatea și nici fiscalitatea la care este supus fermierul român. Dacă vrem să lucrăm pe o piață comună, noi suntem de acord, dar să lucrăm în condiții egale, condiții de concurență loială, nu să  ne trezim cu roșii din Turcia la subpreț pentru că tirul se închide, facturile se ascund și nu se mai plătesc taxele”, a mai afirmat Adrian Chesnoiu.

Views: 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  ARTICOLE RECENTE   

PUBLICITATE

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture