Din cauza prețurilor foarte mari, cererea mondială de grâu a stagnat timp de săptămâni bune. La jumătatea lunii iunie, însă, au mai scăzut prețurile ceea ce a condus la licitații internaționale istorice de grâu. Razboiul din Ucraina face ca mulți locuitori ai lumii să fie vitregiți de pâine deoarece atât Rusia cât și Ucraina sunt primii lor furnizori de grâu. Pâinea este un lux pentru milioane de oameni flămânzi din țări precum Yemen sau Sudanul de Sud.
Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a achiziționat 815.000 de tone de grâu în cadrul licitației încheiate pe 29 iunie, ceea ce reprezintă un volum istoric. Grâul va fi livrat în lunile august, septembrie şi octombrie 2022.
“Este cea mai mare cantitate de cereale cumpărată de statul egiptean în ultimul deceniu, la o singură licitaţie”, precizează Reuters.
Achiziţia a inclus 350.000 de tone de grâu din Franţa, 240.000 de tone de grâu din România, 175.000 de tone de grâu din Rusia şi 50.000 de tone de grâu din Bulgaria.
Egiptul este cel mai mare cumpărător mondial de grâu, 70 de milioane din cele 103 de milioane de egipteni depinzând de programul național de subvenţionare a pâinii.
GASC a avut negocieri private de grâu românesc, bulgar, rusesc și francez, cu mai mulți comercianți, fără a trece prin licitații internaționale.
La rândul său, Algeria a cumpărat 740.000 de tone pe 28 iunie pentru un preț „cost și transport” estimat la 445 USD/tonă.
Arabia Saudită, Tunisia, Bangladesh și Pakistan au devenit, de asemenea, cumpărători din data de 20 iunie.
Arabia Saudită a rezervat 495k MT grâu pentru: 10-25 noiembrie 2022, 10-25 decembrie 2022 și 10-25 ianuarie 2023, astfel:
Jeddah, 185k MT, cost și transport la prețul de 442,1 USD/t
Port Yanbu,185k MT, cost și transport la prețul de 439,3 USD/t
Dammam, 125k MT, cost și transport la prețul de 445,6 USD/t
Sursa foto: Maroc Diplomatique