
CEL MAI MARE PRODUCĂTOR DE LACTATE DIN ROMÂNIA DISPARE DE LA BURSĂ

Acţiunile Albalact (simbol bursier ALBZ), cel mai mare producător de lactate din România, se retrag de marţi de la tranzacţionare pe bursă, potrivit unui anunţ al societăţii, care a fost delistată de către noul proprietar, grupul francez Lactalis.
În noiembrie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat intenţia BSA International de delistare a Albalact, printr-o ofertă făcută acţionarilor minoritari. În urma delistării, acţionarii minoritari care nu şi-au încasat banii pe acţiunile Albalact vor putea solicita oricând contravaloarea acestora la preţul de 0,5252 lei pe acţiune.
Acţiunile Albalact erau suspendate de la tranzacţionare din 23 noiembrie 2016. Albalact este lider al pieţei româneşti de lactate, depăşind rivalul Danone în 2016. Grupul Albalact deţine brandurile Albalact, Rarăul şi Zuzu.
Compania cu sediul în judeţul Alba a avut în 2015 venituri totale de 449 milioane lei (99,4 milioane euro), un profit net de 13,3 milioane lei (3 milioane euro) şi peste 600 de angajaţi, potrivit bilanţului depus la Ministerul Finanţelor.
În septembrie 2016, Albalact a fost preluată de grupul francez Lactalis, cea mai mare companie de produse lactate din lume.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























