CEC Bank – Noi facilitati pentru incasarea pensiilor pe durata starii de urgenta

CEC Bank
  • CEC Bank emite gratuit carduri pensionarilor din portofoliul Băncii și le trimite gratuit acasă, prin intermediul Poștei Române
  • În plus, Banca va permite încasarea pensiilor în numerar, la domiciliu, pentru clienții CEC Bank din comunele și orașele mici, unde nu există unități sau ATM-uri CEC Bank sau în cazul celor care nu se pot deplasa.

CEC Bank continuă să ia măsuri speciale pe durata stării de urgență pentru a veni în ajutorul clienților săi pensionari. Astfel,Banca va emite în mod gratuit carduri de debit pentru clienții care își ridicau pensiile în numerar de la ghișeele băncii și va asigura trimiterea acestora, fără costuri, la adresa de domiciliu a clienților, ca excepție de la practica standard care prevede ridicarea cardurilor din unități. 

Cardurile vor fi trimise prin intermediul Poștei Române, în baza unui acord comercial încheiat între cele două entități șivor fi eliberate numai titularului,în baza documentului de identitate.

De asemenea, până la sfârșitul acestui an, banca nu va percepe comisioane de administrare lunare pentru aceste carduri. După expirarea acestei perioade, clienții pot opta pentru utilizarea în continuare a cardurilor pentru încasarea pensiilor, cu un comision de 1,5 lei lunar (redus cu 50% față de comisionul standard lunar de administrare a cardului), sau pot opta pentru închiderea cardului.

CEC Bank este unul dintre cei mai importanți plătitori de pensii la nivel național. Persoanele în vârstă sunt printre cele mai vulnerabile în fața noului coronavirus, de aceea am căutat soluții pentru a le oferi acces la disponibilități în numerar și, în același timp, pentru a-i proteja, limitând expunerea în spații publice. Prin parteneriatul cu Poșta Română, pe durata stării de urgență, vom emite carduri fără comisioane și le vom trimite gratuit acasă pensionarilor care își încasau pensiile la ghișeu. De asemenea, pentru cei din zonele nebancarizate, vom asigura, la cerere, distribuirea pensiilor în numerar, la adresa de domiciliu”, a declarat Bogdan Neacșu, președinte – director general al CEC Bank.

Încasarea pensiilor în numerar, la domiciliu

Clienții CEC Bank din comunele și orașele mici, unde nu există unități sau ATM-uri CEC Bank își pot primi pensiile în numerar acasă, pe durata stării de urgență. Și acest serviciu va fi asigurat de către CEC Bank în parteneriat cu Poșta Română, prin serviciul e-mandat. Clienții vor beneficia de încasarea pensiilor acasă, în mod gratuit, fără niciun fel de comisioane. Pentru a beneficia de acest serviciu, este necesară înregistrarea unei solicitări și verificarea identitățiiprin linia TelVerde a Băncii (0800.800.848).

Despre încasarea pensiilor prin CEC Bank

CEC Bank este unul dintre cei mai importanți plătitori de pensii la nivel național, cu peste 400.000 de astfel de clienți, din care circa 10% își încasau pensiile în numerar. 

În perioada în care vor fi plătite pensiile pe luna mai, CEC Bank va asigura un nivel ridicat al disponibilității rețelei teritoriale CEC Bank. Banca este prezentă în 781 de localități, din care peste 60% în mediul rural. CEC Bank are cea mai extinsă rețea teritorială, cu 1.024 de unități precum și o retea extinsă pentru operațiuni cu cardul, formată din 1.222 de ATM-uri și 1.038 POS-uri instalate în unitățile băncii la sfârșitul lui 2019.

De asemenea, bancava asigura plata rapidă a pensiilor în conturile clienților, demarând transferurile imediat după încasarea sumelor aferente de la Casele Județene de Pensii.

Pentru protecția angajaților și a publicului în contextul noului coronavirus, la  nivelul unităților CEC Bank au fost implementate o serie de măsuri care includ: igienizarea zilnică a spațiilor de lucru, distribuirea de materiale sanitare și materiale de protecție pentru personalul care lucrează cu publicul și disponibilitatea dezinfectanților de mâini pentru clienți, la intrarea în orice unitate a băncii. În plus, numărul de persoane prezente simultan în cadrul unei unități a fost limitat, astfel încât să fie păstrată limita de siguranță de 1,5 metri.

În zilele de plată a pensiilor, la nivelul întregii rețele de unități teritoriale, clienții în vârstă de peste 60 de ani vor avea prioritate la realizarea operațiunilor bancare atât la ghișee, cât și la ATM-uri, de la începerea programului și până la ora 11:00 AM, conform prevederilor Ordonanței Militare 10/2020.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture