Ceapa roşie combate inflamaţia, diabetul şi bolile de inimă

ceapa roșie

Ceapa roșie, servită de români cu mare patos alături de ciorba de fasole, la salate sau alături de o brânză bună, un aliment extrem de sănătos.  Specialiștii au descoperit eficiența în lupta cu mai multe afecțiuni și a intrat rapid pe lista preferinţelor medicilor.

Comparativ cu ceapa albă, cea roşie este mult mai dulce, mai puţin usturătoare şi, cel mai important, conţine până la de două ori mai mulţi antioxidanţi, fapt care o transformă într-o componentă importantă în lupta pentru o sănătate de fier.

Gustul cepei roșii este dat de sulfide, care odată ingerate, produc la rândul lor, în organism, cisteine, nişte substanţe cu rol important în slăbire şi detoxifiere. Cercetări recente demostrează faptul că aceşti compuşi de sulf au  o mare capacitate de a fluidifiza sângele, prevenind formarea trombilor şi, în plus, reduc nivelul colesterolului rău şi a trigliceridelor.

De asemenea, s-a demonstrat că introdusă frecvent în alimentaţie, ceapa roşie influenţează şi funcţionarea celulelor, întărindu-le şi ajutându-le să profite la maximum de oxigenul primit.

Antioxidanţi

Ceapa roşie este o sursă veritabilă de flavonide şi polifenoli, antioxidanţi care previn degradarea  celulară, combat formarea tumorilor şi reduc dramatic procesele inflamatorii.

Potrivit cercetărilor, o porţie bună de ceapă roşie, adăugată zilnic în meniu, este mult mai eficientă pentru săntate decât orice supliment alimentar pe bază de antioxidanţi. Asta deoarece organismul recunoaşte mai uşor nutrienţii atunci când provind din surse naturale decât atunci când vorbim despre produşi de sinteză.

Crom

Persoanele care consumă alimente procesate în cantitate mare s-a dovedit că au deficienţă de crom, ceea ce facilitează instalarea bolilor cardiovasculare şi a diabetului. Ei bine, ceapa roşie este şi în acest caz soluţia salvatoare, întrucât este o sursă fantastică de crom: scade nivelul zaharurilor din sânge şi sporeşte sensibilitatea la insulină.

Unde se ascund vitaminele

Ştim cu toţii că ceapa se decojeşte şi se consumă doar interiorul, foile cărnoase. Ei bine, majoritatea vitaminelor se găsesc în primele foi, acelea pe care le aruncăm. Pentru a profita la maximum de beneficiile cepei roşii, nu aruncaţi nimic, puteţi utiliza foile exterioare pentru ceaiuri, de exemplu.

Prin prepararea la temperaturi inalte, ceapa îşi pierde o parte dintre antioxidanţi. Antocianinele se pierd în proporţie de 50%, însă quercitina (pigmentul care îi dă culoarea) se menţine.

Potrivit studiilor, 4 – 7 porţii de ceapă roşie pe săptămână (totalul echivalează cu 2- 3 cepe) reduc semnificativ riscul de cancer colorectal, oral, ovarian, de laringe şi de de esofag.

Cum se păstrează ceapa roşie

Ceapa roşie se depozitează în locuri răcoroase, ferite de umezeală și bine aerisite. Nu o păstraţi în frigider sau pungi de plastic, pentru că, în ambele cazuri, se deteriorează mai repede. Odată ce aţi curăţat sau tocat ceapa, consumaţi-o, altfel îşi pierde calităţile, devenind toxică. Nu consumaţi ceapă ce prezintă zone putrezite, pete sau mucegai.

Durerile de cap şi chiar migrenele trec dacă se leagă capul, pentru câteva minute, cu o cataplasmă de ceapă. De asemenea, ceapa roşie este foarte bună şi în cazul tusei, durerii în gat, răcelii sau gripei.

Totodată, datorită proprietăţilor sale multiple, ceapa roşie se regăseşte pe lista alimentelor permise în timpul curelor de slăbire. Ea exercită un puternic efect alcalinizant asupra organismului, ceea ce ajută la remineralizarea şi eliminarea toxinelor din corp, mult mai uşor şi mai rapid. Este şi un foarte bun diuretic.

Ceapa roşie este eficientă şi împotriva căderii părului. Astfel, se curăţă o bucată şi se dă prin răzătoare. Apoi se combină cu puţină apă călduţă, după care se unge pe păr şi pe pielea capului. Se lasă să acţioneze câteva minute şi apoi se spală bine părul cu şampon.

Informaţii nutriţionale/100 g de ceapă roşie

  • Fibre – 1,3 g
  • Calorii –  23
  • Proteine – 0,9 g
  • Potasiu – 40 mg
  • Calciu – 31 mg.
  • Fosfor –   32 mg.
  • Vitamina C – 25 mg.
  • Are un conţinut ridicat de sulfat
Views: 4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  ARTICOLE RECENTE   

PUBLICITATE

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture