Una dintre cele mai apreciate rase de oi autohtone a fost sărbătorită cum se cuvine pe platoul de la Jieț, în județul Hunedoara, de către crescătorii de ovine veniți din toată țara. Este vorba despre Țurcana Brează de Valea Jiului. Această varietate numără în prezent aproximativ 500.000 de exemplare, iar cei care o cresc spun că poate oricând să concureze cu rasele specializate din vestul Europei.
”Rasa Țurcana, varietatea Breaza este specifică văii Jiului, e o varietate foarte foarte performantă, pot să spun cea mai performantă din rasa Țurcană, atât la producția de lapte, cât și la producția de carne. (…) Eu sunt crescător de Bucălăi tradițional, dar de câțiva ani de zile am început să diversific în ferme și celelalte ecotipuri. Avem undeva la 500 de oi Breze, în jur de o mie de Oacheșe, Băle, și se comportă foarte bine, sunt foarte mulțumit”, a declarat pentru AGRO TV președintele Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine (AJCO) ”Dacia” din județul Hunedoara, Dumitru Andreșoi.
Pentru a afla mai multe despre particularitățile acestei rase, realizatorul Ovidiu Ghinea a stat de vorbă în emisiunea ”Portret de fermier” cu doctorul Gheorghe Neață, unul dintre cei care se luptă pentru omologarea Brezei ca rasă cu acte în regulă.
”Ea este o rasă de sine stătătoare și are niște caracteristici aparte față de celelalte rase de Țurcană, pentru că Țurcana este o supra-rasă. Breaza este un animal care are un fenotip aparte. Această brezătură care îi dă și numele, care pornește din dreptul coarnelor până la vârful botului, ca un triunghi, este o primă caracteristică. După aceea urmează dezvoltarea corporală – ea are o ramă mult mai mare, are lungimile corporale mai mari decât celelalte rase de Țurcană. Picioarele puternice îi permit deplasarea ușoară în munte, ea se pretează pentru zona aceasta de munți accidentați; este un animal foarte puternic. De asemenea, are o performanță foarte bună în direcția producției de lapte. Există exemplare în cadrul rasei care au producție de lapte zilnică de peste 2 litri, în condiții de furajare de pășune, fără suplimente. Poate să concureze oricând cu o rasă specializată din vestul Europei”, ne-a explicat Prof. Dr. Ing. Gheorghe Neață, director general al AJCO Dacia.